ASTRONOMIE, o revistă electronică pentru iubitorii genului

A apărut primul număr al revistei electronice Astronomie, editat de Societatea Română pentru Astronomie Culturală (S.R.P.A.C) cu sediul în Timișoara. Revista apare în format digital, putând fi citită online pe dispozitive mobile și calculatoare personale. Apare de patru ori pe an, în preajma echinocțiilor și solstițiilor, fiind o revistă de popularizare, non-tehnică care își propune să atingă toate aspectele astronomiei de amatori și profesioniști. Temele principale sunt concentrate pe noutăți și curiozități din domenii cum ar fi: astronomia în cultură, astronomia observațională, educație, noutăți științifice sau idei de excursii și…

Mai mult...

Unul dintre cei mai mari handbalişti ai României, faţă-n faţă cu tinerii din Jibou

Originar din Jibou, unde a şi început handbalul, Ştefan Birtalan, unul dintre cei mai mari handbalişti ai României, vorbeşte cu drag despre Sălaj şi despre Jibou de fiecare dată când are ocazia, fiind mândru că s-a născut în aceste locuri. „Bibi”, cum îi spuneau colegii de echipă şi cum îi spun şi acum apropiaţii, a avut prima legitimaţie la clubul Rapid CFR Jibou, act pe care-l păstrează şi acum. În 2005, Ştefan Birtalan a devenit cetăţean de onoare al oraşului Jibou, iar patru ani mai târziu s-a întors în Sălaj…

Mai mult...

Locuri de muncă 17.03.2021

*** Firma Schuller Eh’ Klar angajează Merchandiser pentru zona Sălaj, Satu-Mare cu domiciliul în Zalău. Informaţii la telefon: 0754 076247. CV-urile se trimit pe adresa a.cret@schuller.eu *** Evoca Manufacturing S.R.L. ANGAJEAZĂ ÎN JIBOU: Quality and process assurance, Funcţionar Economic, Specialist Logistică, Responsabil linie producţie Stivuitorist – Magazioner. Pentru informații și detalii: Tel: 0748207031. Pentru CV- uri: hr.romania@evocagroup.com *** Magazin Sălăjean angajează distribuitor presă 1/2 normă (permis conducere cat. B). Relaţii la sediul redacţiei sau la telefon 0260 611364. *** Lipefra Tex  angajează persoane cu experienţă pentru maşina de cusut, croi,…

Mai mult...

Calendar istoric al judeţului Sălaj – 17 Martie

1861: se naşte, la Şimleu Silvaniei, Hegedűs Sándor – scriitor, căpitan de poliţie, preşedintele Uniunii Naţionale a Poliţiştilor   S-a întâmplat în 17 martie 1738 – S-a născut Cesare Beccaria Bonesana, jurist, economist şi publicist italian (“Dei delitti e delle pene”, 1764) (m.27.11.1794). 1819 – S-a născut Alecu Russo, ideolog al generaţiei de la 1848. Este autorul volumului „Cîntarea României”, tipărit anonim; fără a revendica vreodată explicit această operă, a furnizat unul dintre cele mai cunoscute litigii de paternitate literară din istoria literaturii române (m.05.02.1859). 1853 – A murit Christian Doppler, om de ştiinţă austriac care…

Mai mult...

Bancul zilei

S-au adunat într-un loc trei francezi. Au băut şampanie şi coniac, au fumat un trabuc, s-au bătut un pic, şi-au tras câteva şuturi, şi-au învineţit puţin ochii. Într-un cuvânt, s-au relaxat civilizat şi au plecat acasă în linişte. S-au adunat într-un loc trei ruşi. Au băut vodcă şi alcool dublu rafinat. S-au luat la bătaie, s-au tăiat în câteva geamuri sparte, după care s-au dus la casele lor. Într-un cuvânt, s-au relaxat civilizat şi au plecat către casă în linişte. S-au adunat într-un loc trei americani. Au băut whisky şi…

Mai mult...

Zvonoteca

# Ne rugăm cu ochii către cer și îi rugăm, în același timp, pe cei care lucrează la parcarea din fața spitalului, să nu facă cum au făcut colegii lor cu celebra lucrătură de 400.000 de euro de la monumentul Wesseleny. Mai concret, risipă de bani și bătaie de joc, timp de un an, pentru a înlocui patru dale de pe soclu. Îi rugăm pe costructori să facă treabă de calitate și, ceea ce e cel mai important, să termine lucrarea la timp! Ceea ce în zona spitalului în ceea…

Mai mult...