Partida dintre HC Zalău şi SCM Craiova, amânată din cauza condiţiilor meteorologice

Patrida dintre Handbal Club Zalău şi Sport Club Municipal Craiova,  din cadrul etapei a XVIII-a a Ligii Naţionale de handbal feminin, a fost amânată, potrivit unui comunicat al Federaţiei Române de Handbal. Meciul urma să se dispute miercuri, 28 februarie, începând cu ora 17, în Sala Sporturilor „Gheorghe Tadici”, dar a fost amânat din cauza condiţiilor meteorologice. FRH nu a anunţat încă o dată ulterioară, aceasta urmând a fi stabilită de comun acord cu oficialii celor două echipe, mai ales că atât Zalăul, cât şi Craiova sunt angrenate şi în…

Mai mult...

Directorul CSM Zalău a devenit arbitru olimpic de box

Boxul zălăuan continuă să se facă cunoscut la nivel internaţional, dar, de această dată, nu prin rezultatele sportivilor. Dacă performanţele din ultima perioadă nu mai sunt la fel de bune ca şi cele obţinute de titraţii Virgil Meleg, Gringo Mandache şi alţi pugilişti din generaţia lor, Zalăul se remarcă acum printr-o serie de arbitri internaţionali. Directorul Clubului Sportiv Municipal Zalău, Silviu Mureşan, a devenit arbitru AIBA (Asociaţia Internaţională a Boxului Amator) cu trei stele sau arbitru olimpic, ceea ce îi conferă dreptul de a oficia meciuri din cadrul Campionatelor Mondiale…

Mai mult...

Sălăjean implicat într-un grav accident de circulație produs în județul Cluj

Un grav accident de circulație a avut loc  duminică, 25 februarie în jurul orei 17, pe raza comunei Poieni județul Cluj, accident în care a fost implicat și un conducător auto din județul Sălaj. Conform primelor verificări ale Poliției rutiere, un bărbat de 48 ani, din Oradea, în timp ce conducea un autovehicul pe DN1-E60 pe raza comunei Poieni, dinspre Cluj-Napoca spre Oradea, a pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu o autoutilitară cu semiremorcă, condusă regulamentar de către un bărbat de 41 de ani, din județul…

Mai mult...

Atleţii veterani din Sălaj s-au remarcat la Campionatul Naţional

Sala de atletism a Complexului Sportiv „Lia Manoliu” a fost la finalul săptămânii trecute gazda Campionatului Naţional de Atletism rezervat veteranilor. Numărul celor prezenţi a fost destul de mare, iar printre aceştia s-au numărat şi trei veterani ai atletismului: Lidia Angelescu, Rodica Prodan şi Petru Bologa. Pentru Lidia Angelescu a fost o premieră prezenţa la Campionatul Naţional, acesta reuşind să urce două două ori pe podium. Cel mai bun rezultat a fost obţinut în proba de 400 de metri, la finalul căreia, zălăuanca a trecut prima linia de sosire, iar…

Mai mult...

Lecţie anticorupţie la AJOFM Sălaj

Ofiţeri din cadrul Serviciului Judeţean Anticorupţie Sălaj s-au aflat luni, 26 februarie, în mijlocul lucrătorilor Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Sălaj, în cadrul unei activităţi de informare anticorupție. În cadrul întâlnirii, funcţionarii publici au aflat care sunt competențele Direcţiei Generale Anticorupţie, infracţiunile de corupţie şi cele asimilate acestora, consecinţele, costurile corupţiei, modalități de reacție în fața unor fapte de corupție, precum și modurile de sesizare a infracțiunilor. „Organizarea acestor întâlniri a avut la bază necesitatea atingerii obiectivelor Strategiei Naționale Anticorupție (SNA) 2016-2020, de către instituțiile și autoritățile publice,…

Mai mult...

A traversat fără să se asigure şi a ajuns la spital

Un vârstnic din comuna Dobrin a fost rănit grav într-un accident de circulaţie ce a avut loc vineri, 23 februarie, în jurul orei 7.30, pe Drumul Comunal 8, în localitatea Deleni. Bărbatul în vârstă de 82 de ani s-a angajat în traversarea străzii fără să se asigure, moment în care a fost acroşat de un autoturism al cărui conducător auto – un sălăjean de 39 de ani din Mirşid – efectua manevra de mers înapoi. Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Mai mult...

Conducerea Primăriei Zalău a făcut cunoştinţă cu roboţelul SMARTY

Echipa „Brainstorms” de la Colegiul Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian” Zalău s-a întâlnit luni, 26 februarie, cu conducerea Primăriei Zalău, pentru a prezenta robotul cu care va participa la o importantă competiţie de robotică, la Bucureşti, în 24 martie. În faţa viceprimarilor Teodor Balajel şi Nicolae Fazakas, a administratorului public Călin Forţ şi a angajaţilor municipalităţii, elevii de la „API” au venit împreună cu SMARTY, roboţelul conceput de la zero, cu comandă prin joy-stick, care poate să se miște, să se plimbe, să mute și să aranjeze cuburi, să ia o…

Mai mult...

Arbitrajul, cel mai discutat subiect la Adunarea Generală a AJF Sălaj

40 de reprezentanţi ai Cluburilor şi Asociaţiilor Sportive din campionatele judeţene, dintr-un total de 47, au fost prezenţi vineri la Adunarea Generală Extraordinară a Asociaţiei Judeţene de Fotbal (AJF) Sălaj, desfăşurată în sala de şedinţe a Primăriei Crasna. Invitatul special al evenimentului a fost preşedintele AJF Bihor, Radu Bitea, acesta fiind însoţit şi de secretarul Asociaţiei, Peter Boroş. Daniel Sabou, preşedintele AJF Sălaj, a prezentat raportul pentru anul 2017, dar a fost prezentat şi bilanţul contabil al Asociaţiei. S-au stabilit datele la care vor fi reluate campionatele judeţene, începându-se cu…

Mai mult...

Opinia cititorului: Trunchiarea copacilor urbani – o greșeală

Aceste rânduri reprezintă un demers personal în spațiul public prin care doresc să supun atenției Primăriei muncipiului Zalău și locuitorilor orașului, necesitatea existenței copacilor din oraș și a modalității nepotrivite prin care societatea Citadin administrează acești copaci. Înțelegând dificultățile economice, și nu doar, bugetele pentru administrare limitate, eforturile de a reduce intervențiile ulterioare necesare îngrijirii, și astfel a costurilor, accesul îngreunat cu utilaje pe străduțe înguste, înțelegând toate acestea, retezarea din trunchi a copacilor, din punctual meu de vedere, și nu numai, este totuși o greșeală. Nu fac referire la…

Mai mult...

Toadere, stai jos! Ești penibil!

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader a reuşit, săptămâna trecută, să ne demonstreze tuturor câtă dreptate au cei care susțin că tsunamiul inculpaţilor – care se dau de ceasul morții să se descotorosească de şefa Direcţiei Naţionale Anticorupţie – urmează să se finalizeze cu revenirea la putere sau, mai bine, spus, reinstaurarea partidului unic. Rar mi-a fost dat să aud, în cei peste 20 de ani de când mă lovesc zilnic de declarații de presă, un limbaj de lemn mai pronunțat decât cel al lui Tudorel Toader. Prin atitudinea sa lamentabilă, slalomul…

Mai mult...

Sute articole de îmbrăcăminte și încălțăminte contrafăcute, confiscate de polițiști

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au desfășurat joi, 22 februarie, o acțiune pentru prevenirea şi combaterea actelor de evaziune fiscală, a ilegalităților comise în domeniul mărfurilor alimentare, legumelor și fructelor, precum și a produselor contrafăcute. Oamenii legii au verificat 39 de agenți economici și 11 producători agricoli. „Au fost constatate­­ două infracțiuni de evaziune fiscală și au fost aplicate 11 sancțiuni contravenționale, în valoare de 10.000 lei, din care șapte la Legea 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite, două la Legea 145/2014 privind stabilirea unor…

Mai mult...

Viteza l-a adus cu maşina în şanţ

Un bărbat de 52 de ani din Zalău a ajuns cu autoturismul în şanţ, duminică, 25 februarie, în jurul orei 20, din cauza vitezei excesive. Evenimentul rutier, soldat cu rănirea uşoară a conducătorului auto, s-a produs pe DN 1F, pe direcţia Românaşi-Zalău, după ce zălăuanul nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum. Într-o curbă la dreapta, şoferul a pierdut controlul volanului, a părăsit partea carosabilă şi a intrat în şanţ. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările care au dus la producerea acestui eveniment.

Mai mult...

Weekend cu drumeții pentru zălăuani

Primăria municipiului Zalău a organizat sâmbătă, 24 februarie, o nouă excursie pe meleaguri sălăjene pe traseul Zalău – Sânmihaiu Almașului – Sfăraș – Fildu de Sus – Almașu – Zalău. Participanții au avut ocazia să viziteze obiective turistice precum  Biserica de lemn „Sfinții Arhangheli Mihail și Gravil” din Sânmihaiu Almașului; Conacul Szentivànyi și Biserica Reformată din Sfăraș, comuna Almașu; Atelier meșter popular, Nelu Mangău, din Fildu de Sus; Cetatea Almașului din Almașu. Este al doilea an în care municipalitatea organizaează în cadrul programului de excursii denumit „Circuitul Anotimpurilor”, acest gen…

Mai mult...

Consilierii locali zălăuani decid demolarea a 11 garaje de pe strada Cloșca

Un număr de 11 garaje aflate pe strada Cloșca din municipiu, parte din ele cu o vechime de peste 40 de ani, vor fi demolate în perioada următoare în vederea realizării de noi locuri de parcare în zonă. Proiectul de hotărâre aflat pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu local municipal de marți, 27 februarie, „Eliberarea terenului proprietate privată/publică a municipiului Zalău, prin desființarea construcțiilor provizorii reprezentând garaje în vederea efectuării lucrării de utilitate publică modernizare strada Cloșca din Zalău” urmează să fie supus votului consilierilor locali. Garajele ce…

Mai mult...