Zvonoteca

magazinsalajean 25 septembrie 2012 0
Zvonoteca

# Unele autobuze din Zalău sunt cu dotările la pământ, dar ponoasele le trag călătorii. Uite aşa, aparatele de compostat din maşini sunt atât de învechite şi proaste, încât oricât ai vârî biletul în ele nu se compostează cum trebuie şi pace. Mai apoi, apar şi tantile controloare, aşa de înverşunate să prindă oarice marfă clandestină, încât nici nu ascultă explicaţiile tale, oricât ar fi de îndreptăţite. Nu, ele te târăsc de guler să-ţi facă proces verbal şi să te amendeze, având pentru tine şi un perdaf pe ton ridicat, de-ţi sparg timpanele. Mai lipseşte să-ţi vâre deştele în aparatul de compostat ca să-ţi dea o lecţie de frică. Na!

# Unora care locuiesc pe strada Crişan le place să fie mereu certaţi cu mediul şi cu bunele maniere. Când au de dus sacul menajer la tomberon, în loc să îl arunce înăutru, îl lasă mereu lângă recipientul de plastic, de parcă burta acestuia nu e suficient de largă şi pentru resturile lor. Evident, sacii lăsaţi de-a lela sunt răvăşiţi de mâţi, maidanezi şi alţi cotrobăitori, încât mizeria ajunge să stea bine mersi pe câţiva metri pătraţi. Ca să evităm această situaţie jalnică, recomandăm celor care îşi lasă gunoiul lângă tomberon să se arunce cu totul înăuntru, şi ei, şi sacii, că doar şi aşa comportamentul lor este unul care duhneşte.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »