Zvonoteca

Magazin Salajean 7 iulie 2011 0

# În timp ce ploile de la sfârşitul săptămânii trecute au stârnit municipalitatea să dea din nou declaraţii referitoare la calitatea lucrărilor de canalizare, pe executanţi nici în cot nu-i doare. Vineri au fost inundate porţiuni de străzi din centru; luni prim-edilul a avertizat că se lasă cu sancţiuni. Azi e joi şi nici până acum constructorii nu au fost la faţa locului să repare căminele de apă despre care se spunea că nu sunt bine etanşeizate. Să ne imaginăm că treaba cu sancţiunile e doar pentru urechile prostimii? Credem că e nevoie ca din 2012 să ne căutăm un alt oraş, ori poate să reconstruim Zalăul pe o altă planetă, unde să nu fie nevoie de asfalt, canalizare, unde să nu plouă şi să nu existe… mandate.

# De multă vreme aşteptăm să înceapă lucrările la Sala Sporturilor, dar numai noi ştim asta. Celor de la Bucureşti, care învârt dosarele de achiziţii de lucrări cu viteza melcului, prea puţin le pasă. De ce s-ar stresa bieţii de ei de faptul că noi ne grăbim să începem reparaţiile şi modernizările presaţi de timp, de derularea competiţiilor din Champions League? Se vede clar că n-am avut acolo sus pe nimeni, bine că au avut atâţia alţii care au făcut săli de sport pentru nimeni ori pentru viitoarele generaţii de tuciurii.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »