ZVONOTECĂ

“Amendamentele peneleului nu ne place” – spune celebrul citat la halianței pesede-udemere de la Zalău. Pe undeva, logic și corect – Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face, nu-i așa? Chiar dacă e vorba de un sprijin, de un lucru bun și necesar, mai ales acum în vremurile acestea de tristă pandemie. Este vorba despre amendamentul pus la cale de galben-albaștri pentru a susține, fie și timid, mediul privat din zonă, oricum lovit în aripă încă din vremurile în care pandemia era doar o legendă. Prin urmare, ca să înțeleagă și tușa Mărie de la Dărșida: s-a propus reducerea cu 20 la sută a impozitului aferent clădirilor nerezidențiale, dar alianța noastră cea de toate păcatele a zis că “Niet!” Samaliot mișto zburaiet, etă fenta nie ținaiet, tovarăși! Așa că, ce atâta 20 la sută, ia mai dă-l în colo de mediu privat. Și așa e toxic. Ăla de la stat e baza, ce tot atâta privat, să îmbogățim tot bogatul. Prin urmare, reducerea de impozit rămâne de doar 10 la sută. Prin comparație, aruncăm un ochi din jos de noi, la județul Alba. Ăia de acolo – mari proști, domnule! – au redus acest impozit cu 50 la sută, zilele trecute. La ăia se poate. La noi, alianțele politice sunt mereu împotriva tuturor. Dincolo de astea, mai vii și te lauzi că susți, sprijini, ajuți, înfăptuiești, dar de făcut, faci fix invers.

# Ce trai pe vătrai duc asistații Zălaului. Cică au ajuns pachetele de la Uniunea Europeană cu fel de fel de chestii, de la detergent pentru rufe albe, până la detergent granule pentru rufe colorate. Să nu ne fie cu păcat, dar din pachet lipsesc calgonul, crema de călcâie și câte un parfum. De n-ar fi europenii, până în campania electorală nu se primea nimic.

4 Thoughts to “ZVONOTECĂ”

  1. Anonim

    UDMR-ul mai are un pic si se contopeste cu psd-ul!

  2. Alfaman

    Jonapot kivanok p-s-d.

  3. Anonim

    Lasa udmr-ul….fa-ti politica sau alianta in asa fel incat sa nu dai sanse ungurului sa depinzi de el….si atunci udmr-ul poate latra….
    Dar daca si psd-ul ii face pe plac….pai atunci pnl-ul ce sa faca????mai ales ca orban e jumi juma….
    Dar nu e vorba de clasa politica…..e problema ca foarte multi bătrâni in politica ,fosti comunisti….foarte multi penali…si poate foarte multi prosti….asta e problema….

  4. Anonim

    Mor de ras??? Aveti,asa cum spun multi, ceea ce altii n-au nici de pofta. ??❤

Leave a Comment