Zvonoteca

# Vineri, la ora 7.58 trecute fix, un autoturism de culoare albă a lovit un biciclist care traversa strada Corneliu Coposu, pe culoarea verde a semaforului, la intersecția mare de la Silvania, pe partea cu parcul cu statuia Wesselenyi. Mașina a virat dreapta, venind de pe Doja, și nu a oprit înainte de a intra pe strada Corneliu Coposu, intrând în plin într-un biciclist care, din fericire, a scăpat doar cu o sperietură zdravănă. Poliția nu a văzut, că n-avea cine să vadă, au văzut doar pietonii care, firește, au rămas înmărmuriți de tupeul unor șoferi care sfidează cele mai elementare reguli de circulație. Unde ești tu, Doamne, “Sistem de management al traficului rutier”, unde sunteți voi, camere de luat vederi care stați agățate, ca în “Pădurea Spânzuraților”, de pomană, în centrul municipiului? Dacă unii șoferi ne iau pe capotă, pentru că nu acordă prioritate pietonilor și bicicliștilor, putem spune fără să exagerăm că trăim într-un municipiu în care siguranța traficului rutier este ultima grijă a autorităților? Vai de capul nostru!

# Nesimțirea s-a săturat să stagneze, zi de zi, la magazinul “je m’en fiche” (ne doare la moțul de la bască) de la parterul Silvaniei și a urcat, cu tupeu, la poalele Meseșului. Acolo unde penișorul cel nemțesc dădea semne că are, cât de cât, respect pentru clienți. Codoi vârtos, de cinci metri, dimineața la ora 7.30, în timp ce oamenii așteptau disperați cu câte un corn sau un iaurt, ca angrosiștii să-și numere lăzile de roșii și zecile de bonuri la casa de marcat. Cineva a rugat, timid, să se mai deschidă o casă. Casierița a sunat, enervată, soneria magică. A sunat o dată, a sunat de două ori, nimic. Dincolo de perdelele de cauciuc, probabil cafelulța și bârfoteala de dimineață erau în toi, astfel încât din cele cinci case, doar una a rămas deschisă, astfel încât clienții să înceapă ziua bine și sănătos, cu o ceartă zdravănă cu șefii, întârziind la locurile de muncă. Rușinică!

Alte articole

3 Thoughts to “Zvonoteca”

  1. unde sunteți voi, camere de luat vederi care stați agățate, ca în “Pădurea Spânzuraților”, de pomană, în centrul municipiului?

    stau dejaba finca POLITIA ROMANA refuza sa se foloseasca de ele !!!!
    de ce nu ii intrebati pe sefii politiei din Salaj / Zalau de ce in ultimi 4 ani au refuzat in mod constatnt sa se foloseasca de acest system foarte performant de camera video si radare fixe?
    doar in ultimele 3 luni au murit 4 oameni si Politia tace ca porcul in cucuruz !!!
    ultimi 2 oameni au murit loviti de un vitezoman care a trecut pe culoarea rosie si avea viteza cu mult peste ceea legala ! omul accelera si nici macar nu a franat cand a lovit !!!
    iar politia ce face? NIMIC !!! ii apara pe criminali !!! si partea proasta este ca au de partea lor si LEGEA !
    LEGEA in Romania este facute de hoti/criminali/corupti, pentru cei de o seama cu ei : Hoto/ Criminali/ Corupti !!!!

  2. Anonim

    Bine punctat al doilea subiect. Nu mai încapi de,, patronii,, de ABC. Eu dacă merg cu soția și am mai mult de 25 de bonuri o singura data nu se poate,trebuie plătit Cash. Chiar dacă sunt bonuri de masa luate pe numele fiecăruia. Ar trebui separat acești revanzatori sa fie serviți. Dintr-un depozit aparte

  3. io

    la primul articol sunt curios daca biciclistul trecea trecerea pe bicicleta? ca prea acuzam doar soferii ( nu ca nu sunt vinovati)… dar nici educatie rutiera nu mai e. trec si pietonii fara sa se asu=igure… e trecere… in sir indian.. nu conteaza ca stau 15-20 masini pt 1-2 pietoni
    iar la subiectul 2 cele 5 case de la penny sunt 4….dar cu vanzatoarele aveti dreptate . nu se inghsuie sa deschida casele

Leave a Comment