Zvonoteca

# Se pot supăra pe noi instituțiile sălăjene însă ceea ce fac în aceste zile este pură lipsă de respect, ca să nu o numim exact cum ar trebui să o numim. După ce un an întreg nimeni n-a făcut o conferință de presă, cu extrem de puține excepții, s-au trezit în prag de Crăciun toate instituțiile grămadă, să-și bifeze și această acțiune pentru a trimite hârtiile în regulă la București. “Gata, am făcut-o și pe asta”. Fraților, în micul județ sunt doar câțiva jurnaliști. Este inadmisibil ca aceștia să ajungă la duă, chiar trei conferințe de presă pe zi, anunțate cu câteva ore înainte, astfel încât toată lumea să fie mulțumită și fericită. Măcar de s-ar spune ceva interesant în aceste întâlniri, însă și cel mai neavizat sălăjean realizează că totul este o grămăjoară de cifre și povești.

# Anunțăm pe această cale asociațiile de pirande din Zalău că în scurt timp trebuie să își mute numeroasele tabere de urători, din locul bine-cunoscut în care se țin examenele auto, într-un loc nou, întrucât s-a pornit construirea unei noi săli de examene auto. Vestea bună este că nu trebuie să se deplaseze foarte mult de la vechiul loc din fața Prefecturii, către unul dintre colțurile clădirii, acolo unde se ridică această nouă sală.

2 Thoughts to “Zvonoteca”

  1. Anonim

    ce tot aveti cu tiganii? sunt rezultatul societatii noastre ! tiganii, politicieni, popi/preoti, minoritati, magistrate, etc ASTI SUNT MAI PRESUS DE LEGE ! De ei nimeni si nimic nu se poate atinge ! Poate ca de magistrate o sa se poata, caci prea iau ars pe politicieni, pe alesii neamului, pe unsi lui Dumnezo

  2. Felicitari !

    Ati reusit sa agitati spiritele zilele trecute ! Si inca ce spirite frumoase si sus puse ! Spirite pe care nu le-ati pomenit in articol, dar care s-au simtit vizate ! 🙂

Leave a Comment