Zvonoteca

# Iluminatul public dă rateuri, spiritele celor dispăruţi se joacă cu becurile sau pur şi simplu avem de-a face cu o defecţiune despre care compania care ne asigură iluminatul public în municipiu nu vrea să ştie? Aceasta este “trilema” cu care locuitorii de pe Şaguna, cu precădere cei din vecinătatea Cimitirului Reformat, se confruntă de câteva luni. Becul din moţul stâlpului de iluminat existent la intrarea în cimitir, se aprinde o secundă, se opreşte alte patru. Şi tot aşa până se crapă de ziuă. Locuitorii întreabă compania responsabilă, dar şi Primăria, dacă e vorba de un soft instalat pe stâlpi pentru a face nişte economii pe segment, ori există şanse consistente ca situaţia să fie remediată până anul viitor.

# Invitaţi să oficieze ceremonialul religios prilejuit de comemorarea martirilor Revoluţiei din `89, ăi mai mari bărboşi ortodocşi au sărit cât colo când au aflat că le vor sta de-a dreapta colegii din alt cult. Că, vezi, Doamne, ei îs atât de măreţi şi de speciali, încât vor să fie singurii în centrul atenţiei şi nu care cumva să-i pună careva în umbră.

Leave a Comment