Magazin Salajean 5 octombrie 2007 0

# La un ABC cu nume dulce din cartierul Porolissum suna de vreo trei nopti incoace alarmele, de zici ca toti hotii din lume fix pe rafturile lui au pus ochii. Or fi zarit borcanele cu muraturi si dulceturi si si-or fi zis baietii ca sunt numa bune de smanglit noaptea, pe la 2 juma, cand e somnul mai placut. Nu ne mai obosim sa cautam explicatii de ce nu face nimeni nimic cu hotii, cu tiuitoarele alea, cu ABC-ul, ca deja ne pica ochii-n gura de-atatea nopti pierdute.

# Daca vrei sa ajungi dimineata de la Simleu la Zalau cu masina, ar fi bine sa stii orarul dupa care circula vacile din Varsolt ca pe Tatal nost. Altfel, risti sa stai cu motoru la coada vacii minute in sir si sa intarzii la serviciu. Si nu credem ca seful ti-a inghiti povestile cu Joiana cea alene mergatoare care iti tinea calea, oricat i-ai spune ca tu te-ai trezit la timp.

# Zelosii de la parcarile din Zalau lasa belete cu sanctiuni pe masini in doi timpi si trei miscari, de nici nu apuca soferul sa se intoarca dupa ce si-a luat tichet de parcare si sa si-l puna pe autoturism. Super, zau asa! Deci trebuie sa fii un soi de Speedy Gonzales ca sa-ti iasa miscarea. Bine ca stim, avem inca un motiv sa ne apucam de intretinut conditia fizica.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »