Pescari surprinși de jandarmi în timp ce pescuiau ilegal

Controalele jandarmilor sălăjeni pe linie piscicolă, desfășurate la finalul săptămânii trecute, nu au rămas fără rezultate. Sâmbătă, în zona râului Barcău de pe raza comunei Boghiş, un bărbat de 64 de ani din Boghiș a fost sancţionat contravenţional pentru pescuit fără permis. Totodată, acesta a fost amendat şi pentru refuzul de a da relaţii pentru stabilirea identităţii sale, conform Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice. În aceeaşi zi, în zona lacului de acumulare Vîrşolţ, un bărbat de 40…

Mai mult...

Barajul de la Vârșolț nu a fost afectat de cutremurul din 1 mai

Un obiectiv de importanță majoră pentru sălăjeni, barajul de la Vârșolț, nu a suferit modificări în structură sau avarii pe alte segmente în urma cutremurului de 4 grade pe scara Richter, de la începutul acestei luni, seism ce a avut epicentrul în apropierea municipiului Zalău. Așa cum este firesc, cei responsabili au efectuat verificări amănunțite în săptămâna care a urmat fenomenului teluric, iar concluziile la care au ajuns specialiștii – date comunicate redacției Magazin Sălăjean de reprezentanții Administrației Bazinale Someș Tisa – Sistemul de Gospodărire a Apelor (SGA) Sălaj sunt…

Mai mult...

Pompierii au găsit cadavrul unui copil în lacul Vârșolț. Ipoteză cutremurătoare

Poliția sălăjeană a fost sesizată prin numărul unic 112, duminică la ora 10.10, de un bărbat din Vîrșolț, cu privire la faptul că, la câțiva metri de mal, pe lacul Vîrșolț, se află trupul neînsuflețit al unui copil. Pompierii și o echipă de polițiști s-au deplasat la fața locului și au scos din apele lacului cadavrul unui băiat. Primele detalii pe care le-au observat anchetatorii fac trimitere la cazul băiatului dispărut, în urmă cu două luni, din Sălaj. „Din primele indicii rezultate din cercetarea la fața locului, a rezultat faptul…

Mai mult...

După ani de aşteptare, la robinetele sălăjenilor va curge cea mai pură apă

Un amplu proiect pe fonduri europene va fi derulat în următorii patru ani în judeţele Sălaj şi Cluj, de către operatorul regional Compania de Apă Someş (CAS) SA. Investiţia, în valoare totală de aproape 422 milioane de euro (TVA inclus), va asigura alimentare cu apă de calitate superioară pentru 240.000 de locuitori, respectiv accesul la reţeaua de canalizare pentru peste 70.000 de locuitori, a anunţat marţi, 4 decembrie, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Zalău, Cătălin Neamţu, directorul CAS SA. Potrivit acestuia, 85 la sută din valoarea eligibilă…

Mai mult...

Cupa „13 Septembrie” – concurs de pescuit sportiv organizat de pompierii sălăjeni

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență (ISU) ”Porolissum” Sălaj au participat, la sfârșitul săptămânii trecute, la o întrecere de pescuit sportiv, pe malul lacului Vîrșolț, cu ocazia Zilei Pompierilor. La competiția intitulată „Cupa 13 Septembrie – ediţia 2018″, au luat parte nouă echipaje cu reprezentanți de la toate subunitățile din județ și pe lângă abilitățile de salvatori, pompierii au demonstrat că au și abilităţi de pescari. Astfel, primele trei poziții ale competiției de pescuit au fost ocupate de: echipajul de la ISU – Detașamentul Zalău, echipajul…

Mai mult...

Mare sărbătoare în Vîrșolț: două zile de distracție în acest weekend

Comuna Vîrșolț îmbracă straie de sărbătoare în acest sfârșit de săptămână. Spectacole de muzică și dans, întreceri sportive, parade ale portului popular și spectacole organizate de talentații copii din comună, manifestări culturale, vizite la pivnițele din comună, defilare și multe alte surprize, toate vor alcătui cea mai mare sărbătoare a comunei, după cum a spus primarul Breda Lajos. Așadar, toți sălăjenii dornici de distracție și relaxare, sunt așteptați sâmbătă 8 și duminică 9 septembrie, în frumoasa comună sălăjeană, la acest eveniment de anvergură organizat de Primăria Comunei Vîrșolț, Consiliul local…

Mai mult...

Vîrşolţul, în lista localităţilor cu potenţial turistic ridicat

Șase localități din România au fost introduse în lista zonelor cu potenţial turistic ridicat, care vor avea prioritate la obţinerea finanţării nerambursabile pentru dezvoltarea infrastructurii turistice, informează Ministerul Turismului într-un comunicat de presă. Zonele vizate de actul normativ promovat de MT şi Ministerul Dezvoltării şi adoptat în şedinţa Executivului de miercuri sunt Breaza (judeţul Buzău), Siriu (judeţul Buzău), Onceşti (judeţul Maramureş), Mitreni (judeţul Călăraşi), Turcineşti (judeţul Gorj), Hoghilag (judeţul Sibiu) şi Vîrşolţ (judeţul Sălaj). Zonele cu resurse turistice au şanse mai mari în atragerea finanţărilor nerambursabile. Astfel, proiectele de infrastructură…

Mai mult...

Armă de contrabandă găsită la domiciliul unui bărbat din Vîrșolț

Polițiștii din cadrul Biroului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase au efectuat, în data de 25 iulie, împreună cu lucrătorii Postului de Poliție Vîrșolț, o percheziție la domiciliul unui bărbat de 43 ani, din Vârșolț. Cu această ocazie, oamenii legii au descoperit o armă neletală de tir sportiv marca Slavia 631, de calibru 4,5 mm, și 107 bucăți alice. „Bărbatul nu este autorizat să dețină armament și munție și a declarat că a cumpărat arma din Ungaria și a introdus-o ilegal în țară, în cursul anului trecut”, au precizat. într-un comunicat de…

Mai mult...

Accident în Vîrşolţ provocat de o şoferiţă neatentă

Două persoane au fost rănite uşor într-un accident de circulaţie ce a avut loc miercuri, 27 iunie, în jurul orei 15.45, în localitatea Vîrşolţ. Potrivit poliţiştilor, o tânără de 28 de ani din comuna Sîg, în timp ce conducea autoturismul pe Drumul Naţional 1H, prin Vîrşolt, nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum, carosabilul fiind umed, iar într-o curbă la dreapta, a pierdut controlul volanului, a părăsit partea carosabilă şi a intrat într-un stâlp. În urma impactului, pasagerele de pe bancheta din spate, o femeie de 74…

Mai mult...

Cioban găsit spânzurat într-o livadă din Zalău

Un bărbat de 30 de ani din comuna Vîrşolţ a fost găsit spânzurat, marţi, 26 iunie, într-o livadă din Zalău. Descoperirea macabră a fost făcută de proprietarul oilor pe care tânărul le îngrijea, acesta fiind şi cel care i-a alertat pe oamenii legii. „În data de 26 iunie, la ora 7.36, Poliţia a fost sesizată prin apelul de urgenţă 112 despre faptul că un bărbat din comuna Vîrşolţ este spânzurat într-o livadă de pe raza municipiului. Bărbatul era îngrijitor la o turmă de oi, iar sesizarea a fost făcută de…

Mai mult...

Accident cu două victime la Vîrşolţ

Două persoane au ajuns la spital după ce au fost implicate într-un accident rutier produs duminică, 10 iunie, în jurul orei 10, în Vîrşolţ. În timp ce conducea o autoutilitară pe Drumul Naţional 1H, pe un sector de drum în aliniament, un tânăr de 22 de ani din comuna Zimbor nu s-a asigurat corespunzator la efectuarea manevrei de depăşire şi a intrat în coliziune cu un autoturism care circula regulamentar, condus de un bărbat de 59 de ani din Vîrşolţ. În urma impactului, şoferul autoturismului a rămas încarcerat, iar o…

Mai mult...

Concursul național de recitări în limba maghiară, din Vîrșolț – la a XX-a ediție

Sâmbătă, 12 mai, la Vîrșolț s-a desfășurat cu succes a XX-a ediție a Concursului național de recitări în limba maghiară, Kanyadi Sandor, concurs cu tradiție, organizat de directoarea școlii din Vîrșolt, prof. Denes Irina, cu sprijinul M.E.N și al I.S.J Sălaj în colaborare cu Centrul de cultură si Artă al judetului Să. La concurs s-au înscris 90 de copii din 17 județe ale țării care au venit însoțiți de părinți și cadre didactice pregătitoare.  La festivitatea de deschidere au luat cuvântul: doamna secretar de stat, M.E.N, dr. Kovács Irina, domnul…

Mai mult...

Hoții au dat lovitura în Vîrșolț: 35 de beciuri sparte într-o singură noapte

Un furt căruia i-au căzut pradă beciurile localnicilor din Vîrșolț, pline cu produse alimentare și alcool, a fost comis la sfârșitul acestei săptămâni. Pentru că cercetările sunt în plină desfășurare, Poliția nu a furnizat date concrete referitoare la anchetă. Poliția a fost sesizată sâmbătă, 31 martie, prin numărul unic de urgență 112, despre faptul că mai multe beciuri de pe raza comunei Vîrșolț au fost călcate de hoți. Polițiștii au ajuns în scurt timp la locul denumit „La via nouă”, situat în vecinătatea culturilor de viță-de-vie de pe dealurile Vîrșolțului…

Mai mult...

Accident cu două victime între Vîrșolț și Pericei

Un accident de circulație soldat cu rănirea a două persoane a avut loc în noaptea de 17 spre 18 februarie a.c., la ora 1.45, între Vîrșolț și Pericei.  Conform datelor transmise de reprezentanții IPJ Sălaj,  o adolescentă de 18 ani din Șimleu Silvaniei, conducea autoturismul pe DN 1H, iar între localitățile sus menționate, din cauza neatenției, pe un sector de drum în aliniament a pierdut controlul direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă și a intrat în șant. În urma impactului a rezultat rănirea gravă a unui adolescent de 17…

Mai mult...