Andrada Vincze, tenismena de aur a Zalăului: „Am ales să plec în Franţa, pentru că în România nu câştigi atât de mult încât să te poţi întreţine”

Considerată cel mai bun produs, la ora actuală, al tenisului de masă sălăjean, Andrada Vincze a îneput să practice acest sport la vârsta de şapte ani, sub îndrumarea antrenorilor Elena Antohe şi Dan Antohe. Era în ultimul an de grădiniţă, când, împreună cu mai multe fete, a participat la o selecţie. Condiţia a fost să reuşească cel puţin trei duble cu paleta de tenis, „examen” peste care avea să treacă fără nicio problemă. Prima medalie din carieră a obţinut-o la vârsta de nouă ani, la un concurs desfăşurat la Târgu…

Mai mult...

Andrada Vincze, aproape de o medalie la Naţionale

În ciuda faptului că este doar în ultimul an la tineret, tenismena de la CSM Zalău a avut o comportare bună la ediţia din acest an a Campionatului Naţional de tenis de masă, rezervat seniorilor. Sportiva antrenată de Victor Puie a fost foarte aproape de a obţine medalia de bonz, în proba de dublu feminin, unde a avut-o ca parteneră pe Anamaria Sebe, din Constanţa. În primul tur de pe tabloul principal, cele două au avut culoar liber, iar în optimi au dispus cu 3 – 1 (11 – 8,…

Mai mult...