Serviciul de Ambulanţă Sălaj organizează concurs pentru posturi de directori şi asistent şef

Serviciul de Ambunaţă Judeţean (SAJ) Sălaj scoate la concurs, în această perioadă, mai multe locuri de muncă. Este vorba despre: un post de director medical,  director economic – un loc,  director tehnic – un loc şi asistent şef – un loc.  Cei interesaţi trebuie să ştie ştie că pentru a ocupa unul din posturile menţionate trebuie îndeplinte anumite condiţii. Astfel, pentru ocuparea postutului de director medical, candidaţii trebuie să fie absolvenți de învățământ universitar de lungă durată, cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul medicină, specializarea medicină şi să…

Mai mult...

Regionalizarea desfiinţează Serviciul de Ambulanţă Judeţean Sălaj

Toate serviciile judeţene de Ambulanţă vor fi desfiinţate şi alipite serviciilor regionale de Ambulanţă. Asta prevede o hotărâre de guvern promovată de Ministerul Sănătăţii (MS), prin care toate cele 40 de servicii judeţene existente la nivel naţional, inclusiv Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Sălaj, vor trece în subordinea serviciilor regionale. Potrivit hotărârii de guvern, privind regionalizarea Serviciului de Ambulanţă, vor fi înfiinţate şapte servicii regionale, ai căror directori vor fi subordonaţi direct la MS, iar fiecare dintre acestea va avea în subordine Ambulanţa din cel mult şase judeţe. Astfel, cele…

Mai mult...

O asistentă de la Ambulanţă a fost bătută în timpul unei intervenţii

O asistentă a Substaţiei de Ambulanţă Jibou a fost atacată în cursul nopţii trecute, în timp ce acorda îngrijiri medicale unui pacient în localitatea Domnin, comuna Someş Odorhei. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj, „poliţiştii din Someş Odorhei au fost sesizaţi prin apelul la numărul unic de urgenţă 112, că în noaptea de 8 august, la ora 2.15, Veronica B., în vârstă de 52 de ani, în timp ce-şi exercita atribuţiile de serviciu în localitatea Domnin, a fost lovită cu pumnul în faţă de către…

Mai mult...

Austriecii fac donaţii la Cehu Silvaniei

O echipă medicală din Austria, formată din 12 persoane, a fost prezentă sâmbătă, la Cehu Silvaniei, pentru a dona echipamente şi uniforme medicale, precum şi medicamente Substaţiei de Ambulanţă din localitate. După ne-a declarat Radu Coste, managerul Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Sălaj, acţiunea de la finele săptămânii reprezintă o nouă concretizare a parteneriatului dintre autorităţile locale din Cehu Silvaniei şi partea austriacă. “Apreciem gestul partenerilor austrieci. Aparatura medicală primită, printe care şi aparate de resuscitare, este foarte binevenită şi va fi folosită pentru echiparea ambulanţelor de la Substaţia din…

Mai mult...

Un copil a murit după ce a căzut de pe bicicletă

Un minor de 13 ani din Meseşenii de Sus a decedat marţi seara, în curtea locuinţei sale, după ce a căzut de pe bicicletă. Aparţinătorii săi au apelat serviciul unic de urgenţă, un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA) Sălaj deplasându-se la faţa locului. Fără să mai aştepte sosirea ambulanţei, aparţinătorii copilului au pornit cu o maşină privată spre Spitalul Judeţean de Urgenţă din Zalău. Între Aghireş şi Meseşeni s-au întâlnit cu cei de la SJA Sălaj, însă băiatul se afla deja în stop cardio-respirator. „Minorul a fost resuscitat…

Mai mult...

Porţile de la Ambulanţă, deschise pentru elevi

Câteva sute de elevi din şcolile şi liceele Zalăului au învăţat ce trebuie să facă în cazul în care sunt martorii unui accident şi cum să acorde primul ajutor, în cadrul “Săptămânii Porţilor Deschise”, eveniment organizat de către Serviciul Judeţean de Ambulanţă Sălaj şi Asociaţia “Salvarea Zalău”, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Sălaj. După cum ne-a declarat managerul SJA Sălaj, Radu Coste, acţiunea a fost organizată la iniţiativa ambulanţierilor sălăjeni, coordonaţi de către directorul medical al instituţiei, Ioana Tămaş. În primele trei zile ale acestui eveniment, SJA Sălaj a…

Mai mult...

Ambulanţa Sălaj are manager

La mai bine de patru luni de la demisia managerului interimar al Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA) Sălaj, instituţia are, în sfârşit, un nou şef. Radu Coste, persoana susţinută de PNL Sălaj pentru postul de manager al Serviciului Judeţean de Ambulanţă, a fost instalat, la începutul acestei săptămâni, pe cel mai înalt scaun din instituţie. Ministerul Sănătăţii a emis, luni, 18 martie, o dispoziţie prin care fostul şef al Serviciului Control Trafic din cadrul Transurbis Zalău, devine noul manajer al SJA Sălaj. Acesta a fost instalat de îndată în funcţie,…

Mai mult...

Serviciul Judeţean de Ambulanţă nu are încă buget

Incertitudinea ce planează asupra viitorului legislativ al sistemului sanitar românesc se răsfânge şi asupra Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA) Sălaj. Zilele trecute, pe site-ul Ministerului Sănătăţii au fost postate, pentru dezbatere publică, mai multe proiecte de lege prin care se doreşte reorganizarea sistemului sanitar. Astfel, direcţiile judeţene de sănătate publică vor fi transformate în oficii judeţene de sănătate publică, subordonate consiliilor judeţene şi coordonate de opt direcţii regionale de sănătate, iar casele judeţene de asigurări de sănătate vor fi desfiinţate şi se vor înfiinţa opt case regionale de sănătate. În…

Mai mult...