Placă aniversară, simbol al relaţiilor dintre România şi Israel, dezvelită la Şimleu Silvaniei

  O placă aniversară, care simbolizează relaţiile dintre România şi Israel, a fost dezvelită, miercuri, 4 martie, la Şimleu Silvaniei, în prezenţa unor personalităţi importante din viaţa culturală, religioasă şi politică din România, Israel şi Statele Unite ale Americii, elevi, cadre didactice, reprezentanţi ai autorităţilor locale şi centrale, dar şi membrii ai comunităţilor evreieşti şi grupul elevilor de la liceul Brener, Petach Tikva. Aceasta a fost amplasată în apropierea unui copac, plantat în cursul lunii ianuarie 2013, în parcul central al oraşului de sub Măgură, de ambasadorul statului Israel, Dan…

Mai mult...

L-au întors pe primar din drum

Un împătimit al voleiului, primarul oraşului Şimleu Silvaniei nu lipseşte la niciun meci al echipei de sub Măgura. Dezamăgit însă de evoluţia echipei Phoenix, din primele două seturi, edilul oraşului Şimleu a părăsit sala la finalul actului secund. A fost contactat telefonic însă în setul trei şi rechemat la sală, pentru a vedea prima victorie a echipei de sub Măgura. „În primele două seturi nu am recunoscut echipa, atât de slab au jucat băieţii şi am şi plecat din sală după setul doi. M-am întors însă în setul trei şi…

Mai mult...