Mlaștina cu plante carnivore de la Iaz, protejată și promovată

Rezervația naturală „Mlaștina de la Iaz” a fost inclusă într-un program de promovare și protejare, a anunțat conducerea Agenției Județene a Ariilor Naturale Protejate Sălaj. Mlaștina de la Iaz este poziționată la poalele Munților Plopiș, și se situează, din punct de vedere administrativ, în comuna Plopiș. Reprezintă o zonă cu mlaștini turbo-active, cu o valoroasă bogăție floristică, atât prin flora ce vegetează în arealul ei, cât și prin sedimentul său atribuit erei palinologicului. Din punct de vedere geologic, substratul este constituit din conglomerate, gresii, argile, nisipuri și marne nisipoase. Flora…

Mai mult...

Revin ninsorile și în Sălaj

Vești bune pentru, copii mai ales. Revin ninsorile în Sălaj, potrivit Severe Weather Alert Sălaj. Conform prognozei, în județ va ninge pe arii extinse, dar ninsorile vor fi slabe cantitativ, cel puțin deocamdată. Va ninge mai mult în zona munților Meseș și Plopiș. Temperaturile se vor menține scăzute în această perioadă. Cel mai frig a fost în noaptea de miercuri spre joi, în zona localității Tămașa. Temperatura înregistrată a fost de aproximativ – 13 grade Celsius.

Mai mult...

A nins la Plopiș

Suntem la mijlocul lunii noiembrie, iar o eventuală ninsoare nu ar reprezenta o surpriză pentru nimeni. Meteorologii amatori din cadrul grupului Severe Weather Alert Sălaj au anunțat în această dimineață că a nins în zona muntoasă Plopiș, la altitudinea de 700 de metri. Foto: Maria Schipala

Mai mult...

Doi bărbați din Plopiș sunt cercetați penal pentru că și-au amenințat soțiile

Polițiștii au fost chemați să intervină, prin apel la 112, în comuna Plopiș, în data de 1 august. O femeie a reclamat că soțul de 56 de ani, din aceeași localitate, a consumat alcool și a amenințat-o,  încălcând măsurile impuse prin ordinul de protecție emis de Judecătoria Șimleu Silvaniei. În aceeași zi, polițiștii au mai fost chemați de o femeie din Plopiș, motivul fiind similar. Soțul acesteia, de 49 de ani, a amenințat-o cu moartea și i-a furat telefonul mobil pentru ca aceasta să nu poată alerta poliția. Ulterior, bărbatul…

Mai mult...

Tânăr din Plopiș, condamnat la închisoare pentru furt

Un tânăr sălăjean condamnat la închisoare a fost prins și reținut de polițiștii spălăjeni. Vineri, 9 iunie, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj împreună cu cei ai Postului de Poliție Plopiș au depistat și reținut un bărbat de 23 de ani, din comuna Plopiș. Judecătoria Șimleu Silvaniei a emis pe numele acestuia un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate, fiind condamnat la trei ani și opt luni de închisoare, pentru comiterea unor infracțiuni contra patrimoniului. Cel în cauză a fost adus în…

Mai mult...

Răsturnare de situație în cazul accidentului de la Plopiș. Minora a fost reținută

Astăzi, 9 iunie, la ora 11.50, în urma administrării probatoriului, polițiștii Orașului Șimleu Silvaniei au dispus reținerea, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj, a minorei de 17 ani, din localitatea Plopiș, bănuită că la data de 5 iunie, în timp ce conducea fără permis, un A.T.V. neînmatriculat, ar fi pătruns pe sensul opus de circulație și ar fi acroșat o minoră de 9 ani, care se deplasa pe bicicletă, cauzându-i acesteia multiple leziuni care i-au provocat decesul. Inițial, tânăra…

Mai mult...

Tragedie la Plopiș. O fetiță a murit după ce a căzut în șanț

O adevărată tragedie a avut loc luni în localitatea Plopiș. O copilă de numai nouă ani și-a pierdut viața. În jurul prânzului, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Șimleu Silvaniei au fost sesizați că în localitatea Plopiș s-a produs un accident rutier soldat cu o victimă. Oamenii legii s-au deplasat la fața locului, constatând că o fetiță în vârstă de nouă ani, localnică, în timp ce mergea pe bicicletă, pe un drum pietruit, în pantă, s-a speriat de un ATV condus de o tânără de 17 ani, din Plopiș, s-a dezechilibrat…

Mai mult...

Ordine de protecție încălcate

Polițiștii Secției nr. 7 Poliție Rurală Nușfalău au fost sesizați, vineri, 14 aprilie, la ora 19, de o femeie de 26 de ani, din comuna Plopiș, cu privire la faptul că socrul acesteia, un bărbat de 56 de ani, din aceeași localitate, față de care polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu, ar fi revenit la locuința femeii, încălcând astfel măsurile impuse prin ordinul de protecție provizoriu. Luni, 17 aprilie, la ora 09.30, polițiștii Secției nr. 7 Poliție Rurală Nușfalău au fost sesizați în urma unui apel 112 că,…

Mai mult...

Zece ani de pușcărie pentru o sălăjeancă ce și-a omorât soțul

O sălăjeancă de 56 de ani își va petrece următorii zece ani după gratii. Femeia a fost condamnată definitiv de judecătorii clujeni după ce s-a constatat că i-a aplicat soțului său lovituri cauzatoare de moarte. Ancheta procurorilor a scos la iveală detalii șocante, potrivit actualdecluj.ro. Anul trecut, Sabina Haraga a fost condamnată de Tribunalul Sălaj, dar a atacat decizia prin apel. Femeia a fost condamnată la zece ani de închisoare cu executare, pentru loviri cauzatoare de moarte asupra unui membru de familie. Potrivit procurorilor, în 14 iunie 2022, femeia, pe…

Mai mult...

Mlaștina de la Iaz, în atenția Institutului Norvegian pentru Cercetarea Naturii

Facultatea de Geografie din cadrul Universității Babeș-Bolyai , în parteneriat cu Institutului Norvegian pentru Cercetarea Naturii, derulează proiectul „Restaurarea zonelor umede și turbăriilor din Regiunea de Nord-Vest”, proiect în care este inclusă și rezervația „Mlaștina de la Iaz”. Proiectul este finanțat printr-un grant acordat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia, Programul RO-Mediu „Mediu, Adaptare la Schimbările Climatice și Ecosisteme”, apelul de propuneri „Restaurarea zonelor umede și turbăriilor”, al cărui Operator de Program este Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. Mlaștina de la Iaz este inclusă piemontului Munților Plopiș, și se situează, din…

Mai mult...