Culmea nesimțirii în Sălaj: să ceri bani pentru a fi angajat

Pare greu de crezut, dar am ajuns să trăim și vremuri în care unii dintre șomeri sau asistați social vor bani ca să fie angajați, pentru a participa la cursuri de calificare sau recalificare în meserii solicitate pe piața locală a forței de muncă. Și primesc, credeți-ne. Problema a fost dezbătută de autoritățile sălăjene responsabile cu ocuparea forței de muncă din județ. Nu vreau să-i laud pe directorul adjunct al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Sălaj, Romeo Sârca, și pe directorul executiv al Agenției Județene pentru Plăți și…

Mai mult...

S-a schimbat conducerea Agenţiei Judeţene de Prestaţii şi Inspecţie Socială Sălaj

Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Sălaj are, începând cu data de 1 ianuarie 2015, un nou director. Este vorba despre Mircea Pop, cel care a ocupat până la finalul anului trecut funcţia de consilier superior în cadrul Casei Judeţene de Pensii (CJP) Sălaj. Numirea lui Pop la conducerea AJPIS Sălaj a fost realizată printr-un ordin emis de Ministerul Muncii, după ce la finalul anului 2014 directorul instituţiei precizate, Elisabeta Matolcsi, s-a pensionat. Practic, Mircea Pop asigură interimatul până la organizarea unui concurs pentru postul de director al…

Mai mult...

Pensionarii sălăjeni care au plătit greşeala funcţionarilor pot să-şi recupereze banii

Pensionarii sălăjeni care au încasat bani în plus de la stat în urma unui calcul greşit al funcţionarilor pot să-şi recupereze sumele achitate în baza unei cereri. Potrivit unor informaţii furnizate de Mircea Pop, purtătorul de cuvânt al Casei Judeţene de Pensii (CJP) Sălaj, este vorba despre pensionarii sălăjeni care au fost nevoiţi să plătească câte 30 de lei lunar pentru a „repara” greşeala funcţionarilor. În cursul lunii mai a anului trecut, un număr de 141 de pensionari sălăjeni au primit la domiciliu înştiinţări cu privire la faptul că sunt…

Mai mult...

Reprezentanţii Casei de Pensii preiau direct de la cehani cererile de pensionare

Vârstnicii sălăjeni, asiguraţii în sistemul public de pensii, dar şi alte categorii de persoane care vor să afle informaţii cu privire la legislaţia din domeniul pensiilor şi asigurărilor sociale pot participa la consfătuirile organizate de reprezentanţii Casei Judeţene de Pensii (CJP) Sălaj. După cum a explicat Mircea Pop, purtătorul de cuvânt al instituţiei, vineri, 29 august, locuitorii din oraşul Cehu Silvaniei şi din localităţile aparţinătoare pot lua parte la o consfătuire pe tema legislaţia din domeniul pensiilor şi asigurărilor sociale, activitate care se va desfăşura începând cu ora 10 în…

Mai mult...

Interes în scădere pentru biletele de tratament

Aproximativ 2.800 de pensionari sălăjeni şi-au exprimat dorinţa de a petrece în acest an un sejur de 16 zile în staţiunile balneoclimaterice din România, prin sistemul organizat şi administrat de Casa Naţională de Pensii Publice. Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Sălaj a primit, până în acest moment, aproximativ 1.100 de bilete de tratament pentru persoanele vârstnice. În acest fel, au putut fi onorate mai mult de o treime dintre solicitările pensionarilor sălăjeni. „Pentru intervalul aprilie-septembrie, la nivelul CJP Sălaj au fost depuse 2.840 de cereri pentru bilete de tratament în…

Mai mult...

Medicul Sorin Paşca îşi poate relua activitatea la Oficiul pentru Expertiză Medicală

Suspendat începând din 17 februarie de către conducerea Casei Judeţene de Pensii (CJP) Sălaj din funcţia pe care o deţine la Oficiul pentru Expertiză Medicală şi Recuperarea Capacităţii de Muncă din subordinea instituţiei, medicul Sorin Mircea Paşca se poate întoarce la muncă. Acest lucru este posibil întrucât joi, Curtea de Apel Cluj a respins ca inadmisibilă contestaţia Parchetului sălăjean împotriva deciziei Tribunalului, care a înlăturat măsura controlului judiciar dispusă de către procurori pentru medic. Potrivit informaţiilor furnizate de către Mircea Pop, purtătorul de cuvânt al CJP Sălaj, conducerea instituţiei a…

Mai mult...

Medicul acuzat că lua şpagă pentru pensiile de boală a demisionat din Comisia de Handicap

Medicul Sorin Mircea Paşca, acuzat că a luat 125 de şpăgi pentru a-i ajuta pe oameni să primească pensii de boală, s-a întors încă de luni la serviciul pe care îl are la Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Sălaj. În schimb, a decis să renunţe la cel de-al doilea job – cel de preşedinte al Comisiei de Evaluare a Persoanelor cu Handicap. În condiţiile în care magistraţii Tribunalului Sălaj au respins propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile a acestuia, formulată de către procurori, conducerea CJP Sălaj nu a…

Mai mult...

Reprezentanţii Casei de Pensii se întâlnesc astăzi cu cehanii

Vârstnicii din oraşul Cehu Silvaniei, dar şi alte categorii de persoane care vor să afle informaţii cu privire la sistemul public de pensii, sunt aşteptaţi vineri, 29 noiembrie, la o consfătuire organizată de Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Sălaj. Acţiunea va avea loc la sediul Primăriei Cehu Silvaniei, începând cu ora 10. După cum a precizat Mircea Pop, purtătorul de cuvânt al CJP Sălaj, participarea nu implică nici un cost din partea cetăţenilor, în cadrul întâlnirii fiind oferite în mod gratuit informaţii cu privire la legislaţia în domeniul pensiilor, pe…

Mai mult...

Sălăjenii fără contract de muncă se asigură în sistemul public de pensii

Aproape 300 de sălăjeni care lucrează în străinătate, dar şi persoane care nu realizează venituri în baza unui contract de muncă, şi-au făcut în cursul acestui an contracte individuale de asigurare la Casa de Pensii (CJP) Sălaj. Asta, pentru a beneficia de dreptul la pensie, dar şi de alte facilităţi oferite asiguraţilor. Mircea Pop, purtătorul de cuvânt al CJP Sălaj, a precizat că în cursul acestui an 281de persoane şi-au încheiat la instituţie asigurare individuală, în baza căreia asiguraţii pot beneficia de anumite facilităţi. Este vorba despre dreptul la: pensie…

Mai mult...

Pensii de la un leu, la 15.000 de lei

Peste 7.200 de sălăjeni trăiesc din pensia socială minimă garantată de 350 de lei. La polul opus, pensionarii privilegiaţi încasează, lunar aproximativ 15.000 de lei. Un pensionar sălăjean din nouă primeşte, în fiecare lună, 350 de lei, reprezentând contravaloarea indemnizaţiei sociale pentru pensionari, cunoscută până nu demult drept pensia socială minimă garantată. Această sumă se acordă persoanelor al căror cuantum lunar al pensiei, cuvenit sau aflat în plată, se situează sub nivelul acestei compensaţii stabilit pentru anul în curs. În această situaţie se regăsesc 7.241 de sălăjeni, potrivit datelor furnizate…

Mai mult...

Filonaş Chiş s-a întors la Casa de Pensii

Abia ce s-a publicat în Monitorul Oficial numirea lui Ionel Ciunt în funcţia de prefect, că Filonaş Chiş a fost reînscăunat la conducerea Casei Judeţene de Pensii Sălaj. Aşa cum anunţam în numerele anterioare ale ziarului nostru, ex-prefectul s-a întors, începând de miercuri, 21 martie, în fotoliul de director executiv al CJP Sălaj, pe care l-a părăsit în mai 2012, când a fost desemnat reprezentant al Guvernului în teritoriu. În ceea ce-l priveşte pe Mircea Pop, fostul şef al instituţiei amintite, acesta susţine că, deocamdată, a ales să rămână angajat…

Mai mult...

Un pensionar sălăjean, obligat să trăiască încă 76 de ani pentru a-şi achita datoriile

Peste 500 de pensionari sălăjeni sunt executaţi silit de către Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Sălaj din cauza datoriilor înregistrate către diferite instituţii. Numărul celor cu popriri înfiinţate pe pensii este cu circa 15 la sută mai mare decât cel înregistrat în aceeaşi perioadă a anului trecut. “CJP Sălaj are înfiinţate 509 popriri pe drepturile băneşti ale pensionarilor, în urma solicitărilor venite din partea executorilor judecătoreşti pentru neplata unor rate la instituţiile de credit. Acestora li se adaugă cererile de executări silite transmise de primăriile din judeţ pentru neplata amenzilor…

Mai mult...