Despre fericire și încrâncenare

O jumătate de zi am petrecut alături de niște oameni buni, oameni cu ajutorul cărora am descoperit suflete chinuite, trecute prin greutățile vieții. Asta m-a făcut să conștientizez cât de fericit și bogat sunt și că bogăția mea este familia și sănătatea. Restul sunt doar povești. Problema este alta. Încrâncenarea multor oameni a ajuns la cote inimaginabile și răutatea crește alarmant, dar nu înțeleg de ce. Repet. Cred că așa bine cum ne este acum, nu ne-a fost niciodată. Putem vorbi, putem scrie și spune ce gândim, suntem liberi să…

Mai mult...

Începe Programul Rabla Clasic și Rabla Plus

În data de 19 martie s-a dat startul pentru Programele Rabla Clasic și Rabla Plus. Din acest moment, persoanele fizice se pot adresa producătorilor validați în program, în timp ce beneficiarii persoane juridice își pot încărca documentele necesare în aplicația dedicată. Autoritățile au comunicat că în această ediție bugetul alocat pentru Programul Rabla Clasic este de 300 de milioane de lei, iar  pentru Programul Rabla Plus este de 1 miliard de lei, aceste programe urmând să fie implementate în etape, în conformitate cu resursele financiare disponibile. Pentru Programul Rabla Clasic,…

Mai mult...

Mai puțini morți pe drumurile Sălajului

Vești bune. Anul trecut, numărul accidentelor rutiere a scăzut în Sălaj. Din fericire a scăzut și numărul deceselor. Raportul anual de activitate al Inspectoratului Județean de Poliție Sălaj aferent anului trecut arată că în cadrul acţiunilor desfășurate pentru siguranța și fluidizarea traficului, poliţiştii rutieri au constatat 637 de infracţiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice, au reținut 3.108 permise de conducere și au retras 792 de certificate de înmatriculare. Totodată, oamenii legii au aplicat aproape 40.000 de amenzi, dintre care majoritatea pentru depășirea limitei de viteză, 3.659 de sancțiuni pentru…

Mai mult...

Sunt disponibile noile tipuri de roviniete

Începând cu data de 11 martie s-au modificat prețurile și intervalele de emitere pentru roviniete, aceste schimbări având loc la toate categoriile de autovehicule. Ele devin operabile ca urmare a intrării în vigoare a prevederilor Ordonanței 14/2024 pentru modificarea și completarea OUG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din țara noastră. Prin urmare, rovinieta de o zi va fi valabilă pentru toate categoriile de automobile, în schimb a apărut rovinieta de 10 zile pentru anumite categorii de mașini. Totodată,…

Mai mult...

Cercetați penal pentru conducerea unor mașini neînmatriculate

Polițiștii rutieri au oprit pentru control în trafic, în data de 21 ianuarie, un tânăr de 22 de ani, în timp ce conducea un autoturism prin localitatea Surduc. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că autorizația de circulație provizorie eliberată autoturismului era expirată. În aceeași zi, o conducătoare auto de 28 de ani, din localitatea Sici a fost trasă pe dreapta de oamenii legii în localitate. Aceasta avea montate plăcuțe cu număr de înmatriculare atribuite unui alt autoturism. De asemenea, polițiștii au constatat că autoturismul condus de femeie era neînmatriculat.…

Mai mult...

Se circulă după bunul plac cu mașinile pe pietonală

După ce la sfârșitul anului trecut a fost recepționată zona care unește platoul de piatră cu Primăria Zalău, se pare că nu se mai respectă regulile de circulație în zonă, iar portarul care mai făcea un triaj al autoturismelor a dispărut și el. Anul trecut a fost scandal cu privire la spargerea a peste o sută de dale din cauza mașinilor care au circulat pe pietonală, o parte din acestea s-au înlocuit înainte de recepție, dar multe dale sparte mai există și astăzi. E plin zilnic pe pietonală de mașini…

Mai mult...

Samsar de mașini, reținut de polițiști. Zălăuanul a dat „țepe” de 40.000 de euro

În data de 28 decembrie, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Zalău au dispus reținerea, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj, față de un zălăuan de 30 de ani, cercetat pentru înșelăciune în formă continuată. Din cercetările efectuate de polițiștii de investigații criminale a reieșit că, în perioada august – octombrie 2023, bărbatul ar fi primit 40.600 de euro, de la cinci persoane, din județul Sălaj, în urma unor înțelegeri privind achiziționarea unor autovehicule din Germania,…

Mai mult...

Localnicii din Marca, așteptați să-și înregistreze utilajele

Posesorii mașinilor agricole nesupuse înmatriculării, dar care trebuie înregistrate la primărie, din comuna Marca sunt așteptați joi, 7 decembrie, pentru efectuarea inspecției tehnice periodice a mașinilor deținute. Inspectorii RAR Sălaj se vor prezenta în comuna Marca, iar inspecția tehnică periodică va fi efectuată în curtea primăriei, începând cu ora 9. Documentele necesare sunt actul de dobândire a vehiculului și cartea de identitate a proprietarului. Este obligatoriu ca vehiculul să fie spălat/curat înaintea efectuării inspecției, pentru a putea fi identificată cu ușurință seria șasiului. În cadrul inspecției vor fi verificate: existența…

Mai mult...

Expoziție de mașini clasice în centrul Zalăului

Retromobil Sălaj, asociație coordonată de zălăuanul Tiberiu Păușan, organizează sâmbătă, 7 octombrie, în zona centrală a municipiului Zalău, o expoziție cu și despre mașinile clasice deținute de colecționari din județul nostru. Evenimentul va avea loc în piața Iuliu Maniu, în apropiere de Clădirea „Transilvania”. Evenimentul va începe la ora 10 și se va încheia la ora 14. Vor fi prezentate nenumărate modele de mașini vechi. Dacia 1300, Dacia 1310, Dacia 1100, Volvo, BMW, Mercedes, Volkswagen, Oltcit, IMS, Aro și multe alte modele vor face parte din acest eveniment automobilistic, care…

Mai mult...

Prețul motorinei și benzinei, subiect de breaking news

Cred că nu trece o zi în care să nu aud măcar o știre legată de prețul motorinei și al benzinei. Sincer a ajuns să fie chiar deranjant să-mi spui, zi de zi, că prețurile au crescut, că prețurile au sărit în aer, că e mare tam tam și tevatură pe acest subiect. Mai nou vedem că știrea se anunță și cu breaking news. Super, mai lipsește să se implementeze și un sistem RO-benzină/motorină, și să primim vești direct pe telefon cu o alarmă care să ne scoată din minți,…

Mai mult...

Odată cu toamna a început și Programul Rabla

S-a dat startul celei de-a doua sesiuni de înscriere în Programul Rabla Clasic și Rabla Plus, începând din 1 septembrie. La acest program pot participa persoanele fizice, juridice și UAT-urile. Înscrierile au loc în perioada 1 septembrie – 30 noiembrie. Prin acest program autoritățile intenționează să se producă o înnoire a parcului auto la nivel naţional precum şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi (prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic). Bugetele alocate sunt consistente, pentru Rabla Clasic s-a…

Mai mult...

Pe drumurile Sălajului circulă multe „bombe” pe roți

În județul Sălaj, inspectorii Registrului Auto Român au verificat în primul semestru din acest an peste 1.500 de mașini. Dintre acestea, 32,68 la sută prezentau diferite neconformități tehnice sau legate de acte și 145 (9,22 la sută) prezentau pericol iminent de accident. Din totalul autovehiculelor oprite, în 8,2 la sută din cazuri s-au constatat deficiențe din sfera poluării și 2,23 la sută aveau ITP fals, expirat sau anulat. În urma controalelor mixte desfășurate de RAR și Poliția Rutieră, în Sălaj au fost aplicate 325 de amenzi contravenționale și au fost…

Mai mult...

La drum prin Șimleu și Zalău cu mașini neînmatriculate

Doi sălăjeni au fost depistați zilele trecute conducând mașini neînmatriculate. Sâmbătă, 1 iulie, pe strada Simion Bărnuțiu din Zalău, polițiștii au oprit în trafic un autoturism condus de un zălăuan de 42 de ani. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constat că autoturismul este radiat din circulație. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală, iar cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat. Și asta nu este tot. Tot sâmbătă, în Șimleu Silvaniei, polițiștii au oprit un autoturism condus de…

Mai mult...

Expoziție de mașini clasice la Zalău

Dacia 1300, Mercedes „Cobra”, BMW „Ursuleț”, IMS, Cadillac, Dacia „TAXI”, Volvo, Volkswagen, mașini fabricate acum patru sau cinci decenii, unele fiind modele legendare, vor putea fi admirate la Zalău, sâmbătă, 29 aprilie, între orele 11 – 14, în parcarea Value Centre. Evenimentul este intitulat Retro Parada Primăverii și este organizat de Retromobil Sălaj, club al posesorilor de mașini clasice coordonat de sălăjeanul Tiberiu Păușan. Evenimentul își propune să aducă în fața publicului mașini cunoscute în istoria automobilismului, inclusiv mașini fabricate în țara noastră. Vizitatorii vor putea afla și istoria acestor…

Mai mult...