Ziua porților deschise la CJPC Sălaj

În data de 15 martie, în întreaga lume au loc manifestări care aduc în conştiinţa publică importanţa cunoaşterii şi protejării drepturilor consumatorilor. Această dată a fost aleasă în anul 1962, atunci când John Fitzgerald Kennedy – preşedintele Statelor Unite ale Americii a susținut un discurs în Congresul American, mesajul său făcând trimitere pentru prima dată la cele patru drepturi fundamentale ale consumatorilor: dreptul la securitate, dreptul la informare, dreptul de a fi ascultat și dreptul de a alege produse și servicii. Ulterior, aceste drepturi fundamentale ale consumatorilor au fost extinse…

Mai mult...

Clienții Raiffeisen Bank își pot recupera banii din dobânzile calculate greșit

Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Sălaj (CJPC Sălaj) recomandă consumatorilor (persoane fizice și/sau moștenitori ai titularilor de credite), actuali și foști clienți ai băncii Raiffeisen Bank să se prezinte la oricare din sucursalele băncii din județul Sălaj pentru a intra în posesia sumelor de rambursat, indiferent de situația actuală a raportului dintre creditor și debitor (credite închise, ajunse la maturitate, executate, restructurate, aflate în plată etc). Este vorba de creditele încheiate cu banca, în perioada 2006 – 2009, aflate în derulare la data de 20 octombrie 2017. Potrivit informațiilor oferite…

Mai mult...

Nereguli grave la toate magazinele Unicarm din Sălaj

Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Nord-Vest Cluj a desfășurat o acțiune amplă de control la firma SC Unicarm Supermarket SRL, aceasta având numeroase puncte de lucru în toată regiunea de Nord – Vest (Bihor, Satu Mare, Sălaj, Maramureș, Bistrița-Năsăud, Cluj). Comisarii s-au sesizat ca urmare a postărilor clienților nemulțumiți pe rețelele de socializare, iar controalele efectuate în teren de comisari, începând cu data de 19 februarie, au scos la iveală lungi șiruri de nereguli, în măsură să pună în pericol sănătatea cumpărătorilor. Pentru abaterile constatate, la 24 dintre punctele de…

Mai mult...

Protecția Consumatorilor a închis 12 firme

De la 1 ianuarie și până în prezent, Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Nord-Vest (CRPC RNV) Cluj, cu sprijinul comisarilor din cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Sălaj (CJPC Sălaj), au desfășurat 287 acțiuni de control în Sălaj, vizați fiind operatorii economici care își desfășoară activitatea în mediul urban și rural, cu precădere în domeniul HORECA. Pe lista controalelor s-au mai aflat și magazinele chinezești și zona food court Zalău Value Center. În urma controalelor efectuate, comisarii CJPC Sălaj au găsit mai multe probleme grave, printre care se numără:…

Mai mult...

Se întețesc controalele și cresc amenzile de la protecția consumatorilor

Încă din primele zile ale acestui an, comisarii de la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor din Sălaj (CJPC Sălaj) au fost prezenți în teren. În perioada 1 – 15 ianuarie s-au efectuat 69 de acțiuni de control la nivel de județ, constatându-se numeroase deficiențe: condiții de igienă necorespunzătoare, produse cu dată limită de consum depășită, produse fără elemente de identificare, produse cu spori de mucegai, textile fără etichetă în limba română sau fără date privind producătorul/importatorul/distribuitorul, produse periculoase, lipsă afișare informații în mod complet, corect și precis, produse cu diferență…

Mai mult...

Noi nereguli și amenzi la Zalău Value Center

Potrivit datelor oferite de Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor din Sălaj (CJPC Sălaj), la acțiunea de control efectuat la început de an la Zalău Value Center, comisarii au descoperit mai multe deficiențe și nereguli: condiții de igienă necorespunzătoare, produse cu data limită de consum depășită, produse fără elemente de identificare, produse mucegăite expuse la vânzare, lipsă afișare informații, produse cu un gramaj mai mic față de cel afișat pe ambalaj, lipsă afișare alergeni la comercializare sau la livrarea la domiciliu etc. Legat de măsurile întreprinse cu privire la neregulile constatate…

Mai mult...

Nereguli grave la Kaufland Zalău și amenzi usturătoare

Potrivit informațiilor puse la dispoziție de Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Nord – Vest (CRPC RNV) Cluj, în data de 11 octombrie, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Sălaj (CJPC Sălaj), sub coordonarea comisarului şef al CRPC RNV Cluj, Lucian RUS, a desfășurat o acțiune tematică de control în judetul Sălaj, la operatorul economic SC Kaufland România Societate în Comandită. Verificările au urmărit modul în care sunt respectate prevederile legale în domeniu de către operatorul economic. Neregulile constatate au fost multe și cu impact direct asupra vieții consumatorilor. Comisarii CJPC…

Mai mult...

Nereguli grave constatate în zona food court Zalău Value Center

Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Nord-Vest Cluj și Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Sălaj (CJPC Sălaj), au desfășurat, în urma mai multor sesizări, o acțiune de control, la toți operatorii economici care-și desfășoară activitatea în zona food court Zalău Value Center. În urma verificărilor efectuate, în data de 27 septembrie, s-au constatat mai multe deficiențe și neconformități: folosirea unor vitrine neigienizate pentru depozitarea produselor și preparatelor, praf în exces, urme de rugină, mucegai și chedere neigienizate cu mucegai; paviment insalubru și neigienizat aferent camerelor frigorifice și de congelare; produse…

Mai mult...

15 martie – Ziua Internațională a Consumatorului

În fiecare an, în 15 Martie, în întreaga lume, au loc manifestări care aduc în conştiinţa publică importanţa cunoaşterii şi protejării drepturilor noastre, ale tuturor, în calitate de consumatori. Organizaţia Internaţională a Uniunilor de Consumatori (Consumers International) a declarat ziua de 15 martie – Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorilor. Cele patru drepturi fundamentale ale consumatorilor au fost  extinse de Organizaţia Internaţională a Uniunilor de Consumatori la opt, adăugându-se: dreptul la despăgubire; dreptul la un mediu înconjurător sănătos; dreptul la asigurarea necesităţilor şi nevoilor vitale și  dreptul la educare. Realizând importanţa…

Mai mult...

Protecţia Consumatorilor Sălaj are un nou şef

Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Sălaj are începând din această lună un nou comisar şef adjunct în persoana comisarului Dorel Fechete. Şi asta, după ce comisarul şef adjunct Dorina Rednic s-a retras din activitate ajungând la vârsta pensionării. Comisarul Dorel Fechete asigură în prezent interimatul urmând ca în scurt timp Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) să organizeze concurs pentru ocuparea funcţiei de comisar şef la instituţia din judeţul Sălaj. CJPC Sălaj este subordonat Comisariatului Regional din Cluj.

Mai mult...

Atenţie la ofertele „Black Friday” !

Consumatorii care intenţionează să-şi achiziţioneze diferite bunuri cu ocazia reducerilor oferite de comercianţi în „Black Friday – Vinerea Neagră” sunt sfătuiţi de Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Sălaj să fie atenţi la oferte şi să-şi cunoască drepturile. Potrivit unor informaţii furnizate de Dorina Rednic, comisar şef adjunct al instituţiei amintite, cel mai important aspect pentru consumatori este faptul că indiferent de denumirea acestei perioade de reduceri vor beneficia de aceleaşi drepturi pe care le au în general, iar comercianţii trebuie să respecte o serie de reguli bine stabilite prin…

Mai mult...

Condimentele ungureşti au lăsat comercianţii cu portmoneele goale

Pentru câteva plicuri de condimente aduse din import, comercializate în magazine fără eticheta cu traducere în limba română, trei operatori economici din judeţ s-au ales cu amenzi în valoare de 3.000 de lei. Sancţiunile au fost aplicate de comisarii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Sălaj în cursul lunii septembrie ca urmare a unei acţiuni de control privind modul de respectare a prevederilor legale privind calitatea, modul de etichetare, prezentare şi publicitate la comercializarea sării iodate, oţetului de fermentaţie, acidului acetic alimentar şi a condimentelor folosite în pregătirea conservelor pentru…

Mai mult...

Prestările de servicii, în topul reclamaţiilor la Protecţia Consumatorilor Sălaj

  Circa 45 de agenţi economici sălăjeni au fost sancţionaţi în primele două luni ale anului în curs de către lucrătorii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Sălaj, valoarea totală a amenzilor fiind de aproape 82.000 de lei. Potrivit informaţiilor primite de la Dorina Rednic, comisar şef adjunct al CJPC Sălaj, în lunile ianuarie şi februarie au fost desfăşurate nu mai puţin 220 de acţiuni de control, atât în mediul rural cât şi în cel urban. „Cele mai multe activităţi de control au avut la bază tematicile de control dispuse…

Mai mult...

Consumatorii sălăjeni, furaţi la cântar

Peste o tonă de zahăr a fost retrasă de la comercializare de pe rafturile a două magazine din municipiul Zalău de către comisarii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Sălaj în cursul zile de luni 11 noiembrie 2013. Şi asta după ce reprezentanţii instituţiei au depistat abateri cu privire la cantitatea de zahăr ambatată în pachete. Două marketuri din municipiul Zalău au fost sancţionate de către reprezentanţii CJPC Sălaj cu amenzi în valoare totală de 6.000 de lei, după ce au comercializat zahăr, ambalat în pungi cu greutatea de 1.000…

Mai mult...