Nesimțire pe multe drumuri din Sălaj

În data de 16 aprilie, pe drumul județean 108 D, în orașul Cehu Silvaniei, polițiștii au oprit în trafic pentru control o autoutilitară condusă de un bărbat în vârstă de 49 de ani, din localitatea Lucăcești, județul Maramureș. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că bărbatul în cauză are suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Mai mult...

Nereguli descoperite de polițiști în Cehu Silvaniei

Zilele trecute, polițiștii din Cehu Silvaniei au acționat pentru menținerea climatului de ordine și siguranță publică, prevenirea și combaterea faptelor de natură antisocială, combaterea delictelor silvice, reducerea riscului rutier și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, precum și pentru creșterea vizibilității elementului polițienesc în mediul stradal. În cadrul activităților desfășurate, polițiștii au legitimat 96 de persoane, au verificat 87 de autovehicule, au efectuat 49 de testări pentru depistarea consumului de alcool sau substanțe cu efect psihoactiv și au efectuat controale la patru firme. În urma neregulilor constatate, polițiștii au…

Mai mult...

Puncte de colectare a gunoiului, vandalizate de căutătorii de ambalaje

În urma introducerii sistemului de garanție-retur al ambalajelor, s-au înmulțit căutările la punctele gospodărești din municipiul Zalău și vandalizarea lor, a anunțat operatorul de salubritate Brantner Sălaj. Oficialii companiei au anunțat că sunt persoane care recurg la vandalizarea recipientelor de tip „igloo” în care se colectează „PET-uri” și doze de aluminiu, iar ambalajele cu însemnele garanției sunt scoase pentru recuperarea garanției. „Societatea noastră a făcut demersurile necesare anunțând autoritățile locale, în vederea identificării persoanelor care comit astfel de acte de vandalism. Pe această cale, dacă observați acte de vandalism în…

Mai mult...

Noi infracțiuni și nereguli comise în Cehu Silvaniei

Având în vedere acțiunile anterioare de control, în data de 21 martie a avut loc o nouă acțiune de tip Blitz în localitatea Cehu Silvaniei. Polițiștii au legitimat 114 persoane, au verificat 98 de autovehicule, au efectuat 50 de testări pentru depistarea consumului de alcool sau substanțe cu efect psihoactiv și au dispus controale la patru societăți comerciale din localitate. În urma neregulilor constatate, s-au aplicat 80 de sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare totală de 24.720 de lei. Dintre acestea, 76 au fost acordate pentru neregulile din trafic. Pentru…

Mai mult...

Cu copilul de patru luni la cerșit

Sâmbătă, 9 martie, în jurul orei 11, în Piața Trandafirilor din orașul Cehu Silvaniei, un echipaj de jandarmerie a depistat o tânără de 19 ani, din Baia Mare, în timp ce cerșea, folosindu-se de un copil de patru luni. În cauză, jandarmii au întocmit acte de constatare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de folosire a unui minor în scop de cerșetorie, acte ce vor fi înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Jibou pentru continuarea cercetărilor. Totodată, a fost sesizată Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sălaj cu privire la…

Mai mult...

A fost arestat pentru că a furat patru sticle cu alcool și o imprimantă

Zilele trecute, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Zalău au dispus reținerea, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj, față de un bărbat în vârstă de 35 de ani din Zalău, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Anchetatorii au stabilit că la începutul acestei luni, bărbatul ar fi furat dintr-un local din Zalău, patru sticle de băuturi alcoolice în valoare de 167 de lei. Dintr-o altă unitate, bărbatul ar fi furat o imprimantă în valoare de…

Mai mult...

Nereguli în trafic și amenzi pe bandă rulantă în Cehu Silvaniei

În cadrul acțiunii desfășurate de polițiștii din Cehu Silvaniei în data de 5 februarie, au fost identificate mai multe nereguli în trafic. Potrivit datelor oferite de IPJ Sălaj, 101 autovehicule au fost verificate, iar un număr de 87 de conducători auto au fost testați pentru depistarea consumului de alcool. Într-o singură zi, oamenii legii au aplicat 66 de sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare totală de 21.675 de lei. Totodată, a fost reținut un permis de conducere și trei certificate de înmatriculare.

Mai mult...

Accident la Cehu Silvaniei. Patru persoane au fost rănite

Polițiștii au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs în data de 31 ianuarie, în jurul orei 10.15, la ieșirea din Cehu Silvaniei, spre Sălățig. Din primele cercetări efectuate la fața locului, se pare că un tractor și o autoutilitară s-au ciocnit puternic, neadaptarea vitezei la condițiile de drum fiind cauza producerii accidentului. Ambulanţa a ajuns de urgență la fața locului, patru persoane care se aflau în tractor și în autoturism au suferit mai multe răni, însă acestea au refuzat să fie transportate la spital pentru investigații de…

Mai mult...

Campanie de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase

Compania Brantner derulează o campanie de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase provenite de la abonații casnici din Zalău, Jibou și Cehu Silvaniei. În categoria deșeurilor voluminoase se includ: mobilier, covoare și obiecte mari de folosință îndelungată (altele decât deșeurile de echipamente electrice și electronice etc). În municipiul Zalău campania va avea loc în data de 7 decembrie, în următoarele puncte de colectare: în spatele fabricii Michelin (pe platforma betonată) și în cartierul Brădet (lângă benzinăria Lukoil). Campania de colectare va avea loc în orașul Cehu Silvaniei, în data de 12…

Mai mult...

Ambulatoriul din Cehu Silvaniei, căutat de sute de pacienți

Peste 250 de pacienți au trecut pragul Ambulatoriului din Cehu Silvaniei în prima lună de când unitatea medicală a fost deschisă. Ambulatoriul este subordonat Spitalului Județean de Urgență din Zalău și a fost înființat pentru a veni în sprijinul locuitorilor orașului, dar și a sălăjenilor din satele învecinate. Cu ani în urmă, spitalul din Cehu Silvaniei a fost desființat printr-o decizie luată la nivel central. Mii de oameni au rămas atunci fără unitatea medicală unde apelau pentru îngrijiri de specialitate și au fost nevoiți să apeleze la spitale din Zalău…

Mai mult...

„Foc” la o firmă din Cehu Silvaniei

Pompierii militari sălăjeni au organizat și desfășurat miercuri, 25 octombrie, un exerciţiu în domeniul situaţiilor de urgenţă, pentru antrenarea structurilor de management și intervenție în cazul producerii unui incendiu. Scenariul a presupus izbucnirea unui incendiu la o hală a unei societăți comerciale cu profil de activitate în prelucrarea lemnului, din localitatea Cehu Silvaniei. În sprijinul pompierilor au acționat și reprezentanții instituțiilor cu responsabilități în gestionarea unor astfel de situații de urgență, din cadrul inspectoratelor județene ale Jandarmeriei și Poliție și un echipaj medical a Serviciului Județean de Ambulanță. Exercițiul a…

Mai mult...

Cazul jandarmului împușcat, preluat de procurorii militari

Ancheta care vizează stabilirea împrejurărilor în care a avut loc tragedia din Cehu Silvaniei, cazul jandarmului găsit mort și cu multiple împușcături, a fost preluată de procurorii militari. Cazul ridică multe semne de întrebare mai ales că jandarmul a fost declarat apt la ultima evaluare psihologică, susțin autoritățile. A fost luată în calcul inclusiv varianta unei sinucideri. Desigur, unii, persoane neautorizate, s-au grăbit deja să spună că a fost sinucidere, n-au mai așteptat concluzia oficială a anchetatorilor, iar asta este trist. Semne de întrebare au apărut, într-adevăr, în spațiul public…

Mai mult...

Ambulatoriul de Specialitate din Cehu Silvaniei, pregătit pentru deschidere

Sălăjenii care locuiesc în orașul Cehu Silvaniei și în localitățile învecinate nu trebuie să se mai deplaseze la Zalău pentru a beneficia de serviciile unor medici specialiști, în Ambulatoriul Spitalului Județean de Urgență. Asta pentru că în Cehu Silvaniei își va deschide porțile luni, 2 octombrie, Ambulatoriul de Specialitate, unitate subordonată Spitalului Județean de Urgență din Zalău. Unitatea medicală a fost vizitată astăzi de președintele Consiliului Județean Sălaj, Dinu Iancu Sălăjanu, de vicepreședintele CJ Sălaj, Szilagyi Robert și de primarul orașului Cehu Silvaniei, Balint Ervin. Au mai participat deputatul Seres…

Mai mult...

Ambulatoriul de Specialitate din Cehu Silvaniei se deschide luna viitoare

Spitalul Județean de Urgență Zalău vine în sprijinul pacienților din județul Sălaj, prin inaugurarea Ambulatoriului de Specialitate în orașul Cehu Silvaniei, pe strada 1 Decembrie 1918 nr. 13. Astfel, începând de luni, 2 octombrie, unitatea medicală își deschide porțile pentru locuitorii orașului și pentru cei din împrejurimi. Echipa medicală va fi formată din medici ai Spitalului Județean de Urgență Zalău. Ambulatoriul va cuprinde următoarele specialități: ginecologie, diabet zaharat, nutriție și boli metabolice, oncologie, dermatologie, neurologie pediatrică, psihiatrie pediatrică și psihologie pediatrică și urologie. Programările se vor face la numărul de…

Mai mult...