Plantări de goruni pe un teren degradat din Valcău de Jos

Voluntari din Zalău, împreună cu membri ai comunităţii locale vor participa sâmbătă, 20 aprilie, la o acţiune de platare a 2.500 de puieţi de gorun, pe o jumătate de hectar de teren degradat, în pericol de alunecare, din extravilanul comunei Valcău de Jos. Acţiunea este organizată de către Iniţiativa „Platăm fapte bune în România” şi partenerul său pentru judeţul Sălaj, Fundaţia Agapis. După cum susţine Alin Prunean, preşedintele „Agapis”, acţiunea de plantare va contribui la soluţionarea unei probleme reale cu care se confruntă populaţia din Valcău de Jos şi va…

Mai mult...

“The Art of Dar”, vedetă la Paris

Produsul exclusivist “The Art of Dar”, la a cărui realizare şi-au adus contribuţia, printre alţii, apiculturi şi meşteşugari sălăjeni, face senzaţie în presa franceză şi în rândul oficialităţilor române de la Paris. Ambasadorul României în Franţa, Bogdan Mazuru, s-a arătat deosebit de încântat de iniţiativa fundaţiilor ADEPT Transilvania şi AGAPIS Sălaj de a lansa un produs care promovează Transilvania şi meşteşugurile din regiunile Tărnava Mare şi Valea Barcăului. Ambasadorul României la UNESCO, prof. dr. Nicolae Manolescu şi dr. Lilian Zamfiroiu, adjunctul ambasadorului au răspuns invitaţiei de a vedea produsul expus…

Mai mult...

„The Art of Dar” – dulce, exclusivist şi transilvănean

Un produs exclusivist, la care au pus umărul producători şi meşteşugari din două regiuni ale Transilvaniei – Târnava Mare şi Valea Barcăului – a fost lansat zilele trecute, în cadrul Târgului „SIAL – Global Food Marketplace”, al doilea mare târg alimentar din Europa, ce se desfăşoară la Paris, între 21 şi 25 octombrie 2012. Produsul a fost lansat în prezenţa ambasadorului României în Franţa, Bogdan Mazuru, şi a altor oficialităţi. Iniţiatorii proiectului, fundaţiile ADEPT Transilvania şi AGAPIS Sălaj, susţin că „The Art of Dar” este un simbol al exclusivităţii, calităţii…

Mai mult...