Zălăuanul Ionuţ Seni, antrenor secund la naţionala de tenis de masă a României

Cu nouă titluri de campion naţional doar la nivel de seniori, dar şi alte rezultate deosebite încă din timpul junioratului, zălăunul Ionuţ Seni a fost numit, în urmă cu aproximativ două luni, antrenor secund al echipei naţionale de tenis de masă a României

În cadrul secţiei de tenis de masă a Clubului Sportiv Municipal au fost promovaţi, de-a lungul timpului, o serie de sportivi care au devenit consacraţi la nivel naţional. Unul dintre ei este Ionuţ Seni, sportiv ce a început tenisul de masă la vârsta de 6 ani, la CSM Zalău. După 11 ani în care a reprezentat clubul zălăuan, cu o întrerupere de aproape trei ani, Ionuţ Seni s-a transferat la un club din Capitală, ACTT (Asociaţia Club Table Tennis) Bucureşti.
„Ionuţ Seni a fost unul dintre cei mai buni tenismeni pe care i-am avut la club, alături de Dan Fărcaş, care este cu un an mai mare. A început tenisul la vârsta de 6 ani, a întrerupt activitatea aproape trei ani, iar la 16 ani a revenit la club. A mai activat aproximativ un an, după care s-a transferat la ACTT Bucureşti. Clubul din Capitală a transferat atunci cei mai buni tenismeni din România, iar printre ei era şi Ionuţ Seni, care activa în acea perioadă la nivel de juniori şi tineret”, rememorează antrenorul de tenis de masă de la CSM Zalău, Victor Puie.
ACTT Bucureşti s-a confruntat cu probleme financiare la un moment dat, iar Seni s-a transferat la Concordia Chiajna. De patru ani, tenismenul zălăuan evoluează la CS Mioveni, club cu care a obţinut al nouălea său titlu de campion naţional din carieră. Primele opt le-a câştigat în perioada în care activa la clubul din Bucureşti şi la Concordia Chiajna.
De 10 ani, Ionuţ Seni face parte şi din echipa naţională de seniori a României, iar la finalul lunii martie a fost numit antrenor secund, în cadrul Adunării Generale a Federaţiei Române de Tenis de Masă.
„S-a dorit întinerirea staff-ului tehnic al lotului naţional de seniori şi se doreşte ca performanţele băieţilor să le egaleze în anii următori pe cele de la fete, unde suntem la un nivel foarte înalt”, a afirmat tenismenul originar din Zalău.
Seni va mai activa şi ca jucător o perioadă de timp, apoi intenţionează să se axeze doar pe cariera de antrenor.
Antrenor principal al lotului naţional de seniori a fost numit Andrei Filimon.

Leave a Comment