Zălăuanul Adrian Gontariu pune punct carierei sportive

Campion al României cu Deltacons Tulcea, Tomis Constanţa, Volei Municipal Zalău, dar şi cu formaţii din străinătate, voleibalistul zălăuan, Adrian Gontariu, a decis să pună punct carierei de jucător. Transferat la Arcada Galaţi după ce a devenit campion cu formaţia zălăuană, Gontariu a evoluat un sezon la formaţia de pe malul Dunării, după care, nu a mai dat curs ofertelor venite de la alte formaţii, precizând că doreşte să facă o pauză în carieră. Au mai trecut doar câteva luni până când valorosul voleibalist a decis să pună punct carierei, afirmând că vrea să fie mai mult alături de familie în viitor.
„Familia este mai importantă decât orice în acest moment. Oferte am primit şi probabil voi mai primi, dar nu merită să mai merg de acasă pentru un an, maxim doi. Nu îmi permit să duc toată familia, mai ales că am un băiat de 2 ani şi şase luni, iar soţia mea este însărcinată cu al doilea copil. În acest moment sunt la Zalău, cu familia, dar nu voi sta departe de volei în viitor. E greu să fac acest pas, mai ales că vine după o carieră de 25 de ani, dar viaţa merge înainte”, ne-a declarat Gontariu.
2003 este anul în care Adrian Gontariu a devenit pentru prima dată campion al României cu Deltacons Tulcea. Au mai urmat două campionate câştigate cu aceeaşi formaţie, dar şi Cupa României într-un sezon, alte două campionate şi Cupe ale României cu Tomis Constanţa, după care Gontariu s-a transferat în Gemrania, la VfB Friedrichshafen. Două sezoane a evoluat în Polonia, iar cu Asseco Resovia Rzeszow a devenit campion, revenind apoi la formaţia germană, cu care a mai cucerit un titlu şi o Cupă a Germaniei.
În 2016 s-a întors acasă, de această dată evoluând la Volei Municipal Zalău, după ce în 2008 – 2009 a activat la Remat Zalău. Cu Volei Municipal a cucerit tilul naţional la finele sezonului, dar, neajungând la o înţelegere cu oficialii echipei, s-a transferat la Arcada Galaţi, ultima formaţie pentru care a evoluat în carieră.

3 Thoughts to “Zălăuanul Adrian Gontariu pune punct carierei sportive”

  1. Anonim

    Era si timpul sa se retraga. In ultimi ani a pacalit voleiulsi conducatori de cluburi , cerand sume mari , absurde fata de munca ce o presta. Felicitari pentru perioada cu rezultate f.b din strainatate si in tara.Ar trebui sa aiba ceva consistent la tescherea, dar ….el stie.

  2. Tadici

    Pe cine a păcălit mai prostule ca pe unde a fost a castigat campionatul sau Tulcea ,Constanța ,zalau ,Polonia ,Germania peste tot campion ,și in ultimul timp adică la zalau tot campion ,mai taci din gura dacă nu sti despre veve vorba

  3. Anonim

    Are dreptate ,nu a scris neadevaruri .

Leave a Comment