Volei Municipal Zalău, în formulă completă

Volei Municipal Zalău se află în formulă completă începând de luni, 4 septembrie, în lotul pregătit de Marian Constantin şi Bogdan Nicolae revenind şi zălăuanul Rareş Bălean. Voleibalistul care evoluează pe postul de trăgător secund a fost convocat în această vară în premieră la echipa naţională, participând luna trecută la Jocurile Mondiale Universitare din Taipei.
Naţionala pregătită de Dănuţ Pascu şi Ovidiu Macarie s-a întors în ţară la finalul săptămânii trecute, dar tehnicienii campioanei Volei Municipal Zalău i-au oferit lui Rareş Bălean câteva zile de repaus şi de refacere.
„Am avut câteva zile libere, iar de luni am început antrenamentele cu Volei Municipal Zalău. A fost o experienţă nouă pentru mine convocarea la naţionala de seniori şi participarea la Jocurile Mondiale Universitare şi mă bucur că am fost util echipei la această competiţie. La Zalău m-am reacomodat repede, am cunoscut şi noii colegi, pregătirea decurge bine şi sperăm să facem şi în sezonul viitor o figură cât mai frumoasă”, ne-a declarat Bălean.
Convocarea la echipa naţională de seniori a fost o premieră pentru Bălean, însă voleibalistul zălăuan a cochetat în trecut cu loturile de juniori, prima convocare fiind în clasa a IX-a.
Un produs al Clubului Sportiv Şcolar Zalău, Rareş Bălean a făcut pasul spre echipa de seniori a Zalăului în 2013, la început evoluând cu dublă legitimare.
România a ocupat locul 15 din 25 de echipe prezente la Jocurile Mondiale Universitare, însă Rareş Bălean s-a aflat în topul voleibaliştilor care au realizat cei mai mulţi aşi, dar şi în topul celor mai buni jucători pe faza de atac.

Leave a Comment