Volei Municipal, învinsă în trei seturi în penultima deplasare a sezonului

 

Volei Municipal Zalău nu a câştigat niciun set în penultima deplasare a sezonului 2017 – 2018, cedând marţi seara cu scorul de 0 – 3 pe terenul formaţiei CSM Bucureşti. Cu toate că a fost învinsă în trei seturi pe terenul formaţiei din Capitală, campioana ediţiei trecute are asigurată poziţia a patra în clasament, ultima care-i permite realizarea obiectivului. Aceasta, deoarece ocupanta locului cinci, SCM Universitatea Craiova, a cedat cu 2 – 3 pe teren propriu în faţa celor de la Tricolorul Ploieşti, diferenţa dintre zălăuani şi olteni fiind de şapte puncte cu două etape înainte de finalul campionatului.
Actul de debut a fost câştigat cu scorul de 25 – 21 de gazde, după ce Zalăul a avut 8 – 6 la prima întrerupere tehnică. Setul doi s-a terminat în prelungiri, 28 – 26 în favoarea bucureştenilor, iar în ultimul parţial, campioana a contat foarte puţin, acumulând doar 17 puncte, după ce scorul a fost 8 – 4 şi 16 – 12 în favoarea CSM-ului la cele două întreruperi tehnice.
CSM Bucureşti: Stasis (3), Iftimie (8), Bontea (20), Sergei (17), Vologa (5), Dumitru şi Mata Parra – libero. Antrenori: Vasile Pîslaru (secund)
Volei Municipal Zalău: Dimitrov (2), Bălean (6), Mihalcea (10), Gheorghiţă (1), Stoilovic (7), Dal Bosco (14) şi Harmash – libero. Au mai evoluat: Tarţa (7) şi Cuciureanu (2). Antrenori: Nikolay Jeliazkov (principal) şi Bogdan Nicolae (secund)
Următorul meci este programat sâmbătă, începând cu ora 18, pe teren propriu, împotriva Stelei.

 

sursa foto: voleizalau.ro

Leave a Comment