Volei Municipal deschide etapa a opta

Volei Municipal Zalău – CSM Bucureşti este primul joc din cadrul etapei cu numărul opt a Diviziei A1, partida urmând să se dispute în vineri seara, începând cu ora 19:30, în Sala Sporturilor „Gheorghe Tadici”.
Campionii României sunt neînvinşi pe teren propriu şi vor să-şi păstreze supremaţia, chiar dacă adversarul din această seară este unul incomod, clasat pe locul patru înaintea jocului de la Zalău.
În etapa trecută, Volei Municipal a pierdut cu 1 – 3 meciul susţinut pe terenul echipei Arcada Galaţi, după ce a condus în multe momente, iar zălăuanul Adrian Gontariu, care evoluează la formaţia gălăţeană în acest sezon, a precizat că echipa sa a câştigat cu şansă.
„Trebuie să tratăm cu maximă seriozitate meciul cu CSM Bucureşti, fiind, după cum o arată şi poziţia din clasament, o echipă incomodă”, a declarat antrenorul Marian Constantin.
Dacă va învinge formaţia din Capitală, Volei Municipal Zalău va urca cel puţin o poziţie în clasament. Campioana ocupă locul cinci în acest moment, cu 14 puncte, iar bucureştenii se situează pe poziţia a patra, cu 15 puncte.
În cadrul etapei a opta, au mai fost programate jocurile: Universitatea Cluj – Centrul Naţional de Excelenţă Baia Mare, Ştiinţa Explorări Baia Mare – Tricolorul Ploieşti, Universitatea de Vest Timişoara – Dinamo Bucureşti, Unirea Dej – Arcada Galaţi, Steaua Bucureşti – SCM Universitatea Craiova.
Clasament:
1. Steaua Bucureşti 7 6 1 19 – 5 18p
2. Tricolorul Ploieşti 7 6 1 18 – 7 17p
3. Arcada Galaţi 6 5 1 17 – 7 15p
4. CSM Bucureşti 7 5 2 17 – 9 15p
5. Volei Municipal Zalău 7 5 2 16 – 8 14p
6. SCMU Craiova 7 4 3 14 – 10 12p
7. Unirea Dej 7 3 4 14 – 15 10p
8. Ştiinţa Baia Mare 7 2 5 11 – 18 7p
9. CNE Baia Mare 7 3 4 9 – 17 7p
10. Dinamo Bucureşti 7 1 6 9 – 19 4p
11. „U” Cluj 6 1 5 6 – 15 4p
12. CSU UV Timişoara 7 0 7 1 – 21 0p

 

Leave a Comment