Volei Municipal are şanse mari să evolueze în Cupa CEV

Dacă anul trecut, conducerea clubului Volei Municipal Zalău nu a dorit să se înscrie în Cupa CEV, în acest an, vicecampioana României are şanse mari să evolueze în cea de-a doua competiţie europeană ca valoare.
Având în vedere costurile mari pe care le necesită atât înscrierea în Liga Campionilor, cât şi cheltuielile de deplasare şi cazare, conducerea Volei Municipal Zalău nu s-a înscris în cea mai importantă competiţie intercluburi, chiar dacă ar fi avut posibilitatea. Regulamentul îi permite să evolueze, însă, în Challenge Cup, a treia competiţie ca valoare, dar există şi varianta ca formaţia de la poalele Meseşului să evolueze în Cupa CEV, competiţie pe care a refuzat-o în sezonul anterior.
„În Cupa Challenge vom participa fără nicio problemă, însă există şanse mari să putem evolua în Cupa CEV. Am completat câte un formular pentru fiecare competiţie, iar în zilele următoare vom afla în ce cupă europerană vom evolua”, ne-a declarat Doru Ţârle, directorul sportiv al vicecampioanei.

Majoritatea jucătorilor la final de contract

Nouă din cei 13 jucători pe care i-a avut în lot Volei Municipal Zalău şi-au încheiat contractele odată cu finalul sezonului, dar conducerea a dat asigurări că majoritatea voleibaliştilor vor fi păstraţi în lot. Brazilianul Leonardo Dal Bosco a plecat în ţara natală imediat după meciul cinci al finalei cu Tomis Constanţa, nefiind prezent nici la conferinţa de presă în care vicecampioana şi-a prezentat cele două trofee câştigate în acest an. Doar patru jucători din cei 13 pe care i-a avut în sezonul trecut vicecampioana mai au contract cu formaţia zălăuană, aceştia fiind libero-ul Adrian Feher, centrii Mihai Gheorghiţă şi Răzvan Olteanu, precum şi extrema Cornel Miron.
„La ultima întâlnire pe care am avut-o cu jucătorii, i-am întrebat dacă există vreunul care vrea să plece de la echipă, însă nu am primit niciun răspuns în acest sens. Urmează ca în perioada imediat următoare să purtăm discuţii cu fiecare în parte, pentru a vedea dacă putem ajunge la un numitor comun. Ne dorim să rămână toţi jucătorii la echipă, dar depinde şi de pretenţiile pe care le au”, a afirmat Radu Nistoresu, preşedintele vicecampioanei.
Printre cei aflaţi la final de contract se numără şi juniorii Rareş Bălean şi Claudiu Iov.
„În funcţie de priorităţile lor din punct de vedere al şcolarizării, vom face tot posibilul să-i păstrăm în lot pe amândoi. Există facultăţi cu învăţământ la fără frecvenţă, iar dacă vor dori să continue voleiul la nivel de performanţă vor avea posibilitatea. Trebuie să continuăm cu aceşti băieţi, fiindcă, altfel nu ne-am îndeplinit în totalitate obiectivul. Cât s-a putut, Bălean şi Iov au evoluat şi în acest an”, a precizat Doru Ţârle.

Leave a Comment