Viitorul Zalău a transferat cinci jucători de la grupa 1997

Marius Morar 24 iulie 2012 0
Viitorul Zalău a transferat cinci jucători de la grupa 1997

Managerul Daniel Sabou poartă discuţii pentru transferul altor trei jucători, de la aceeaşi grupă de vârstă

Clubul manageriat de Daniel Sabou nu va mai activa în sezonul viitor cu grupa de copii născuţi în 1997, după ce nu mai puţin de opt componenţi ai acestei grupe au fost transferaţi la echipe din afara judeţului. Primul transfer a fost portarul Tudor Mare, care va evolua la Viitorul Cluj. Tot la Cluj, dar la Ardealul au plecat Dănuţ Cozma şi Sergiu Bercean, în timp ce Bodiş Norbert a ajuns în Ungaria, la Academia de Fotbal de la Nyiregyhaza.

Având în vedere relaţia veche de prietenie dintre managerul clubului Viitorul, Daniel Sabou şi antrenorul sătmărean Dacian Nastai, care a pregătit la un moment dat FC Silvania Şimleu Silvaniei, cei doi s-au înţeles pentru transferul jucătorului Adrian Micaş la LPS Satu Mare. “Politica noastră este de a ne axa pe grupele mici. Noi ne ocupăm de iniţiere, după care, cei care sunt talentaţi, pot ajunge la orice club îşi doresc. Chiar dacă unii vor spune că am rămas doar cu grupele la care se poate percepe taxă, acest lucru nu este o noutate, pentru că majoritatea cluburilor atât din ţară, cât şi din strâinătate percep taxă lunară până la o anumită vârstă”, ne-a declarat managerul Daniel Sabou, care poartă discuţii în aceste zile pentru alţi trei jucători: Cristian Dragoş, Radu Rad şi Paul Pintea.

În aceste zile, toţi jucătorii legitimaţi la CS Viitorul Zalău se află în vacanţă, reluarea pregătitilor fiind programată luni, 30 iulie. “Vom începe antrenamentele în vederea pregătirii ediţiei din acest an a Cupei Viitorul Zalău, competiţie pe care o vom organiza la cinci categorii de vârstă: 1999, 2000, 2002, 2004 şi 2005”, a mai precizat Sabou. Ediţia din acest an a Cupei Viitorul este programată în perioada 20 – 23 august, până în acest mment confirmând participarea cluburile: Steaua Bucureşti, FC Braşov, Universitatea Craiova, Şcoala de Fotbal “Gică Popescu” şi Academia de Fotbal “Gheorghe Hagi”.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »