Viitorul, peste FC Zalău în derby-ul local

Magazin Salajean 22 martie 2011 0

Viitorul, peste FC Zalău în derby-ul local

După ce în partidele din tur Viitorul Zalău a câştigat atât la juniori A (2 – 1), cât şi la juniori B (2 – 0), clubul manageriat de Daniel Sabău a avut câştig de cauză şi în duelurile de duminică, din cadrul etapei a XVII-a a Campionatului Naţional de juniori republicani. Gazda a fost FC Zalău, iar meciurile s-au disputat pe Stadionul Municipal din Zalău, deoarece conducerea Unităţii Militare din Zalău a decis să nu mai dea în folosinţă Stadionul Victoria.

FC Zalău şi Viitorul au încheiat la egalitate partida de juniori A, scor 1 – 1, golurile fiind marcate de Vlad Lung (min. 72), respectiv Răzvan Gal (min. 30). Viitorul a solicitat însă la începutul jocului o lovitură de pedeapsă la Ionuţ Breban, neacordată de centralul întâlnirii, iar câteva minute mai târziu protestele au continuat după ce Csapo Ianos a fost oprit singur cu portarul Chiş pentru un fault în atac. Prima parte a întâlnirii a fost dominată clar de juniorii conduşi de Daniel Sabău şi Aurelian Ghile, zălăuanii neavând niciun şut pe spaţiul porţii. În partea a doua, echipa pregătită de Dan Lucaciu a controlat jocul, însă numai la mijlocul terenului.

Pe final, ambele formaţii au avut şansa să se desprindă pe tabelă. Viitorul putea marca prin Breban şi Andreica, în timp ce de la FC Zalău au ratat singuri cu portarul, Fărcaş şi Lung.

La juniori B, scorul final a fost 3 – 2 pentru Viitorul, după ce echipa condusă de Sabău a avut 2 – 0 încă din minutul 10. Scorul a fost deschis de Ionuţ Mureşan (min. 4), urmat de Ionuţ Terec (min. 9). Până la pauză, FC Zalău a redus din handicap prin Vlad Ortelecan (min. 30), dar Răzvan Nisipeanu a înscris în minutul 68 pentru 3 – 1. Până la final a mai fost autogolul lui Veres Pall, scorul final fiind astfel 3 – 2 pentru Viitorul. Preşe-dintele clubului FC Zalău, Ioan Morar, s-a arătat dezamăgit de evoluţia grupei de juniori A, în special a jucătorilor care fac parte şi din lotul echipei de seniori. Sunt dezamăgit de juniorii A, mai ales de cei care se pregătesc şi fac parte din lotul echipei de seniori. Nu se poate să aibă o asemenea evoluţie. Care nu vrea să joace să ne lase în pace. Nu forţăm pe nimeni să rămână la club, dar nici nu suntem batjocura nimănui. Nu acelaşi lucru a afirmat însă de juniorii B, care au pierdut la limită. De juniorii B am fost încântat. Chiar dacă au pierdut s-a văzut dăruire din partea lor pe teren. Am jucat aproape de la egal la egal cu Viitorul.

De cealaltă parte, managerul clubului Viitorul, Daniel Sabău, s-a declarat mulţumit de jocul ambelor grupe, precizând că echipa sa ar fi meritat victoria şi la juniori A. Ne pare rău că nu am câştigat şi la juniori A, fiindcă după jocul prestat şi ocaziile avute trebuia să câştigăm. La grupa de juniori B, FC Zalău a avut două şuturi pe spaţiul porţii şi au marcat un gol, fiindcă unul a fost autogol. Sunt mulţumit de evoluţia ambelor grupe şi sper să ne îndeplinim obiectivul propus, care este clasarea în primele cinci la A şi în primele patru la B.

În etapa viitoare, programată joi, atât FC Zalău, cât şi Viitorul vor sta, fiindcă adversarele lor, FC Silvania Şimleu Silvaniei, respectiv Ardealul Cluj s-au retras din competiţie. Cealaltă reprezentantă a judeţului Sălaj, Luceafărul Bălan, a primit vizita juniorilor de la Olimpia Satu Mare. Partida de juniori A s-a încheiat nedecisă, 2 – 2, însă sătmărenii au condus la pauză cu 0 – 2, iar din minutul 21, Luceafărul a evoluat în inferioritate numerică, după eliminarea lui Cristian Antal. Chiar şi în zece oameni însă, gazdele s-au mobilizat exemplar în partea secundă, restabilind egalitatea prin Raul Cheţa (min. 70) şi David Romocea (min. 75). Finalul i-a găsit în atac pe jucătorii pregătiţi de Emil Ionaş şi Nicolae Daroţi, care au ratat câteva situaţii bune de a marca şi a câştiga jocul.

Juniorii B şi-au trecut în cont a şasea victorie, una categorică, scorul final fiind 4 – 0. Scorul a fost deschis încă din minutul 7, de Adrian Stejerean, iar până la pauză Luceafărul a mai înscris o dată, prin Gabriel Buda (min. 40). După pauză, Dan Zaharie a majorat avantajul gazdelor, în minutul 48, iar Bogdan Noje a închis tabela în minutul 85. A fost o dorinţă mare de victorie din partea ambelor echipe. Probabil, i-a mobilizat şi prezenţa la meci a patronului Radu Pop, a afirmat antrenorul secund, Nicolae Daroţi.

Rezultatele complete: U Cluj – CSS 2 Baia Mare 3 – 1 (A), 5 – 0 (B); FC Viorel Mateianu Baia Mare – LPS Cluj-Napoca 5 – 0, 1 – 1; Luceafărul Bălan – Olimpia Satu Mare 2 – 2, 4 – 0; FC Zalău – Viitorul Zalău 1 – 1, 2 – 3; LPS Bistriţa – Arieşul Turda 1 – 1, 5 – 2; CFR Cluj – Unirea Dej 5 – 1, 3 – 0; LPS Satu Mare – FC Silvania Şimleu Silvaniei 3 – 0, 3 – 0. Gloria Bistriţa a stat.

Etapa viitoare, joi 24.03.2011: Unirea Dej – LPS Cluj-Napoca, Olimpia Satu Mare – FC Viorel Mateianu Baia Mare, Gloria Bistriţa – Luceafărul Bălan, Arieşul Turda – LPS Satu Mare, CSS 2 Baia Mare – LPS Bistriţa, CFR Cluj – U Cluj. FC Zalău şi Viitorul Zalău vor sta.

Clasament juniori A:

1. FC V. Mateianu B.M. 16 13 0 3 46 – 14 52p

2. U Cluj 16 12 2 2 68 – 9 50p

3. CFR Cluj 16 12 2 2 69 – 13 50p

4. Gloria Bistriţa 15 12 1 2 38 – 8 49p

5. Unirea Dej 16 11 0 5 51 – 23 44p

6. Viitorul Zalău 16 9 4 3 34 – 30 40p

7. Olimpia Satu Mare 15 6 3 6 28 – 24 27p

8. LPS Satu Mare 16 6 2 8 33 – 40 26p

9. LPS Cluj-Napoca 16 6 0 10 30 – 43 24p

10. Arieşul Turda 16 5 3 8 32 – 34 23p

11. FC Zalău 16 5 3 8 24 – 28 23p

12. CSS 2 Baia Mare 16 5 2 9 19 – 36 22p

13. LPS Bistriţa 16 3 3 10 17 – 24 15p

14. Luceafărul Bălan 16 1 1 14 13 – 69 5p

15. FC Silvania 16 0 0 16 4 – 113 0p

Clasament juniori B:

1. CFR Cluj 16 15 1 0 78 – 8 61p

2. U Cluj 16 14 1 1 50 – 8 57p

3. Gloria Bistriţa 15 12 2 1 43 – 6 50p

4. LPS Bistriţa 16 11 2 3 44 – 17 46p

5. Viitorul Zalău 16 10 2 4 42 – 20 42p

6. LPS Satu Mare 16 8 2 6 41 – 13 34p

7. Unirea Dej 16 5 2 9 19 – 22 26p

8. Luceafărul Bălan 16 6 0 10 21 – 59 24p

9. CSS 2 Baia Mare 16 5 2 9 27 – 48 22p

10. FC Zalău 16 5 1 10 29 – 28 21p

11. FC V. Mateianu B. M. 16 5 1 10 15 – 36 21p

12. Olimpia Satu Mare 15 3 5 7 11 – 25 17p

13. LPS Cluj 16 3 5 8 19 – 32 17p

14. Arieşul Turda 16 1 3 12 15 – 53 7p

15. FC Silvania 16 1 1 14 25 – 83 4p

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »