Vestergaard – Târcă – Buceschi, nouă conducere tehnică a echipei naţionale?

Comisia Tehnico-Metodică din cadrul Federaţiei Române de Handbal s-a întrunit luni, la Braşov, pentru a analiza evoluţia echipei naţionale de handbal feminin la Campionatul European de anul trecut, dar şi pentru a face propuneri pentru postul de selecţioner, după ce Gheorghe Tadici şi-a prezentat retragerea în şedinţa Consiliului de Administraţie de la începutul acestei luni.
Subiectul nu a fost unul foarte interesant pentru tehnicienii din handbalul feminin, având în vedere că la întâlnirea de la Braşov s-au prezentat doar jumătate din cei 14 antrenori de cluburi: Magda Kovacs (HCM Baia Mare), Bogdan Burcea (Corona Braşov), Aurelian Roşca (SCM Craiova), Florentin Pera (HCM Roman), Goran Kurteş (CSM Ploieşti), Gheorghe Covaciu („U” Cluj) şi Ion Crăciun (Universitatea Neptun Constanţa).
Gheorghe Tadici nu a putut fi prezent având în vedere că HC Zalău, echipă pe care o conduce, a evoluat duminică seara la Târgu Mureş, însă analiza echipei naţionale la Europeanul din 2014 a fost prezentată de către foştii săi secunzi, Florentin Pera şi Bogdan Burcea.
Când s-a trecut la propuneri, niciun antrenor dintre cei prezenţi nu a făcut vreo nominalizare, singura propunere fiind trimisă prin e-mail de către Constantin „Pilică” Popescu, un fost jucător şi antrenor de handbal în vârstă de 86 de ani, actualmente preşedintele Comisiei de Istorie şi Statistică din cadrul FRH. Popescu a propus un tandem format din Mariana Târcă şi Costică Buceschi, variantă pe care preşedintele Aexandru Dedu o va analiza în zilele următoare. Oficialii FRH iau în calcul şi varianta numirii danezului Jakob Vestergaard în funcţia de director tehnic, cu toate că antrenorii prezenţi la întâlnirea de la Braşov au afirmat că nu doresc antrenori străini la echipa naţională.
Indiferent cine va prelua banca tehnică a echipei naţionale, obiectivele federaţiei rămân neschimbate: calificarea la Campionatul Mondial din luna decembrie şi la Jocurile Olimpice din 2016.

Leave a Comment