Ungurul Peter Nagy revine luni la campioana Remat

Marius Morar 17 octombrie 2012 2
Ungurul Peter Nagy revine luni la campioana Remat

Cel mai bun stranier din sezonul trecut al Diviziei A1 la volei masculin revine la începutul săptămânii viitoare la campioana Remat Zalău. Peter Nagy, care s-a despărţit în această vară de formaţia zălăuană pentru a evolua în Franţa, la Volley Club Montpellier, nu a mai intrat, în cele din urmă, în calculele conducerii clubului francez, din cauză că a suferit o accidentare la spate. Conducerea Rematului a aflat vestea şi l-a contactat imediat pe voleibalistul maghiar, ca acesta să revină la formaţia zălăuană, cu toate că era accidentat în perioada respectivă.
Nagy a urmat un tratament la o clinică din Polonia, pe care-l va încheia sâmbătă, când se va întoarce acasă. Va rămâne o zi cu familia, urmând să ajungă la Zalău în cursul zilei de luni. “Sâmbătă va pleca din Polonia, iar eu i-am permis să stea o zi acasă, cu familia şi să ajungă la Zalău doar luni”, a afirmat directorul executiv al Rematului, Marcel Doru Ţârle.
Pentru Remat Zalău urmează marţi seara primul duel din Liga Campionilor, pe teren propriu, împotriva italienilor de la Bre Banca Lannuti Cunneo. “În mod normal, Nagy nu va evolua în acest meci, doar dacă va dori neapărat să-l vadă publicul zălăuan. Oricum, nu cred că va putea evolua un meci întreg, pentru că nu este pus la punct cu pregătirea”, a mai precizat directorul executiv al campioanei.

Comentarii

comments

2 Comentarii »

Comentariile venite din partea voastra cu privire la articolele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam de pe magazinsalajean.ro acele mesaje/comentarii/opinii licentioase (injurii, cuvinte obscene si atacul la persoana).

  1. Anonim 17 octombrie 2012 at 17:45 - Reply

    sa vina odata, ca fara el suntem morti.

  2. Anonim 17 octombrie 2012 at 18:11 - Reply

    +ce mare fercire, nu tu txe , nu tu impozite, nu tu o multime de lucruri legate de viata urbei, principalul este ca ungurul…. revinela “marea echipa de volei”, pe niste bani pe care nici un alt sportiv salajean nu-i poate visa!! Dar la cu totul alte performante decat aceste valori aflate la nivelul curului broastei !

Lasa un Raspuns »