Trei sportivi de la Terra Kid Zalau, la Campionatul European din Israel

Magazin Salajean 16 noiembrie 2011 0

Trei sportivi de la Terra Kid Zalau, la Campionatul European din IsraelRezultatele obtinute in acest an de cei trei sportivi legitimati la Clubul Sportiv Terra Kid Zalau, Calin Marincas, care este si instructorul sectiei de karate, Iulia Clitan si Marc Crecan, au facut ca acestia sa fie selectati in lotul national al Romaniei pentru una dintre cele mai importante competitii ale anului, Campionatul European de karate traditional, de la Tel Aviv (Israel).

Incepand de joia trecuta, cei trei karateka zalauni s-au aflat in pregatire cu lotul national, la Bucuresti, iar luni au plecat cu avionul spre Israel, impreuna cu presedintele clubului, Remus Clitan.

Calin Marincas (1 DAN) face parte din lotul de seniori al tarii noastre, alaturi de: Marius Adascalitei (1 DAN), Bernath Csaba (1 DAN), Dobre Oliwer (3 DAN), Cornel Musat (3 DAN) si Adrian Cojocaru (2 DAN). La feminin vor concura pentru Romania patru sportive: Simona Lare, Roxana Ratiu, Alexandra Ionescu si Camelia Valceanu, toate avand gradul 1 DAN.

Calin Marincas va concura la patru probe: kata individual si cu echipa, en-bu masculin si en-bu mixt.

Ceilalti doi reprezentanti ai Salajului, Iulia Clitan si Marc Crecan, vor face parte din lotul national de juniori, alaturi de: Ana Maria Liontescu, Ioana Dumitru, Bogdan Munteanu, George Cusu si Mihnea Pintilie, toti avand gradul 1 DAN.

Iulia va concura la categoria kata atat in proba de individual, cat si cu echipa si la en-bu mixt.

Marc va concura la cinci probe: kumite individual si pe echipe, kata pe echipe, fukugo si en-bu mixt.

Concursul va fi unul foarte puternic, avand in vedere ca majoritatea echipelor care aspira la medalii vin cu loturi intarite, cele mai de seama adversare ale sportivilor nostri fiind delegatiile Italiei si Poloniei.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »