Trei foste componente ale HC Zalău, în lotul echipei Măgura Cisnădie

„Cineva mai trebuie să şi crească jucătoare”, spunea Gheorghe Tadici într-un interviu acordat în vara acestui an, făcând referire la faptul că este unul dintre puţinii antrenori din handbalul feminin românesc ce continuă să promoveze jucătoare şi să le formeze pentru Liga Florilor.
Sunt zeci de jucătoare promovate de Gheorghe Tadici de-a lungul anilor la formaţia din Zalău, dar care, din motive financiare, au părăsit clubul de la poalele Meseşului, având contracte mai mari la echipele la care s-au transferat. Este şi cazul handbalistelor Mirela Paşca, Daniela Crap şi Roxana Gatzel, care au evoluat ani buni pentru echipa condusă de Tadici, iar sâmbătă au fost adversarele Zalăului, jucând în acest sezon pentru Măgura Cisnădie.
„Am avut „plăcerea” de a avea printre adversarele de astăzi şi trei jucătoare care s-au consacrat la echipa din Zalău. Este vorba de Mirela Nichita, actulamente Paşca, Roxana Gatzel şi Daniela Crap, care a fost transferată la Silcotub încă din perioada junioratului”, a declarat Gheorghe Tadici.
Mirela Paşca a început handbalul la CSS Tulcea, după care a fost transferată de Tadici la Silcotub Zalău, evoluând la echipă şi după ce denumirea a fost schimbată în Handbal Club Zalău. Înainte să ajungă la Măgura Cisnădie, Mirela Paşca a mai activat la Dunărea Brăila şi SCM Craiova.
Oltchim Râmnicu Vâlcea a fost primul club de senioare la care a activat Roxana Gatzel, iar în 2001 a fost transferată la Silcotub Zalău, pentru care a evoluat până în 2006. S-a transferat din nou la Oltchim, odată cu plecarea antrenorului Gheorghe Tadici, evoluând apoi pentru SCM Craiova şi Alba Sebeş. La Măgura Cisnădie a fost transferată în urmă cu trei ani.
Transferată la Zalău încă din vremea când era junioară, Daniela Crap a activat la clubul zălăuan până în 2008, când a primit o ofertă de la un club din campionatul Ungariei. A revenit după un an în România, evoluând pentru Universitatea Jolidon Cluj, SCM Craiova, CSM Ploieşti, HCM Roman, CSM Bistriţa, iar din acest sezon pentru Măgura Cisnădie.
Partida dintre HC Zalău şi Măgura Cisnădie s-a încheiat cu scorul de 28 – 27 (13 – 15).

One Thought to “Trei foste componente ale HC Zalău, în lotul echipei Măgura Cisnădie”

  1. Anonim

    Mercenare toate trei de anvengura inca ! Toate trei sunt in picaj de la plecarea de la Zalau !

Leave a Comment