Tenismena Ioana Lung, de două ori pe podium la “Cupa de Iarnă” de la Oradea

Ioana Lung, una dintre speranţele tenisului zălăuan, a început cu dreptul anul 2018. Prezentă la ediţia din acest an a “Cupei de Iarnă” de la Oradea, sportiva de la Palatul Copiilor din Zalău a obţinut două rezultate notabile.
În proba de simplu a categoriei 14 ani, Ioana Lung a ocupat locul trei. Zălăuanca a avut culoar liber în primul tur, iar în sferturile de finală a dispus în două seturi, 6 – 3, 6 – 2 de Bianca Marinescu, de la CSM Timişoara. În semifinale, sportiva pregătită de Mihai Anca a cedat cu 1 – 6, 2 – 6 în faţa Patriciei Goina, de la Sănătatea Oradea, sportivă cu care Ioana Lung a făcut pereche la dublu.
Dacă la simplu s-a clasat pe poziţia a III-a, la dublu, Ioan Lung şi Patricia Goina au câştigat categoria de 14 ani. Finala categoriei a durat o oră şi 55 de minute, cele două sportive câştigând cu 6 – 4, 6 – 3 (10 – 8 în super tie-break) împotriva cuplului format din Bianca Marinescu, din Oradea şi Ana-Maria Tornean, din Hunedoara.
În 2017, Ioana Lung a participat la 21 de turnee, iar la zece dintre ele s-a clasat pe prima poziţie.

Alte articole

Leave a Comment