Tenismena Ioana Lung, câştigătoare la Bistriţa

Aproape 100 de participanţi a adunat în acest an la start „Cupa Carmo-Lact Motor”, o competiţie de tenis de câmp desfăşurată zilele trecute, la Bistriţa. Evenimentul a fost rezervat categoriilor 10, 12, 14 şi 16 ani, iar printre participanţi s-au aflat şi sportivi sălăjeni.
Cea mai bună evoluţie a avut-o Ioana Lung, reprezentanta Palatului Copiilor din Zalău, care a reuşit să se impună la categoria 14 ani.
Tenismena pregătită de Mihai Anca a obţinut locul I după ce a reuşit să-şi învingă toate cele patru adversare. În primul meci, zălăuanca a întâlnit-o pe Maria Simionică, de la Tenis Club Micul As Iaşi, în faţa căreia s-a impus cu 3 – 6, 6 – 3, 7 – 6. În al doilea meci, Ioana Lung a obţinut o victorie mai clară, 7 – 5, 6 – 3 împotriva Giuliei Butnariu, de la CST ELP Bistriţa. Adversara din meciul trei a fost o altă sportivă din Bistriţa, Adela Morar, pe care sportiva de la Palatul Copiilor Zalău a învins-o cu 6 – 1, 6 – 1. Ioan Lung a obţinut o victorie în două seturi şi în ultimul meci, cel cu Ştefana Corlatan, de la CS Select Suceava.
Oana Flonta, reprezentanta Clubului Sportiv Municipal Zalău, a evoluat la categoria 12 ani, unde s-a jucat pe „tablou principal de 16”. Tenismena pregătită de Constantin Carp a avut tur liber în optimi, iar în sferturile de finală a dispus cu 6 – 0, 6 – 0 de Georgiana Prodan, de la TC Winners Club Cluj-Napoca. În semifinale, reprezentanta CSM Zalău a cedat cu 3 – 6, 3 – 6 jocul cu Federica Oana, de la CS Universitar Târgu Mureş.
La competiţia de la Bistriţa a fost prezent şi Bogdan Stepanov, de la ACS Pro Tenis Zalău, care nu a obţinut nicio victorie la categoria 10 ani.

Leave a Comment