Tadici a convocat trei jucătoare de la HC Zalău la echipa naţională de tineret

Odată cu reunirea lotului naţional de senioare, programată în 15 martie, în vederea pregătirii şi susţinerii „dublei” cu Rusia din preliminariile Campionatului European, a sunat „adunarea” şi Gheorghe Tadici pentru lotul naţional de tineret.
Echipa naţională de tineret a României se va reuni la Cheile Grădiştei, iar după o săptămână de pregătire, „tricolorele” mici vor începe pregătirea la Cluj.
Pentru acţiunea din această lună, Tadici a convocat şi trei handbaliste de la HC Zalău: portarul Raluca Kelemen şi jucătoarele de câmp Andreea Stîngă şi Diana Nichitean.
În perioada 23 – 25 martie, România va susţine meciurile de calificare la Campionatul Mondial programat în vara acestui an, în Ungaria. Partidele din cadrul preliminariilor Campionatul Mondial vor avea loc în Ucraina, alături de reprezentativa ţării noastre şi cea a Ucrainei, din grupă mai făcând parte Croaţia şi Georgia.
Turneul final al Campionatului Mondial este programat în perioada 1 – 15 iulie, în Ungaria, iar obiectivul pe care-l are Gheorghe Tadici cu naţionala de tineret este o clasare între primele şase locuri.
Reamintim că Gheorghe Tadici a fost numit selecţionerul echipei naţionale de tineret în luna noiembrie a anului trecut, fiind secondat de Bogdan Burcea, tehnicianul formaţiei SCM Craiova.

One Thought to “Tadici a convocat trei jucătoare de la HC Zalău la echipa naţională de tineret”

  1. Anonim

    1. Calificarile se desfasoara la Cluj NU in Ucraina.
    2. Nu are obiectiv de loc la C.M. Intai sa se califice si apoi obiectiv acolo ! Mai studiati pe saitul FRH.-deontologicilor

Leave a Comment