Statutele Clubului Atletic din Zalău – 1922

Un document inedit referitor la mişcarea sportivă din oraşul Zalău, descoperit recent, se păstrează la Serviciul Judeţean Sălaj al Arhivelor Naţionale, fiind vorba despre Statutele Clubului Atletic din Zalău.
Documentul a fost redactat în august 1922, a fost aprobat în adunarea generală ţinută la Zalău în 3 septembrie 1922 şi a fost înaintat spre aprobare la Ministerul de Interne. După un an şi jumătate, cu adresa nr. 022207 din 17 martie 1924, Direcţiunea Administraţiei Generale din Ministerul de Interne adresată dlui Prefect al judeţului Sălaj, restituie Statutele Clubului Atletic din Zalău cu rugămintea de a le preda celor interesaţi şi să procedeze în conformitate cu legea pentru persoanele juridice, publicată în Monitorul Oficial nr. 27 din 6 februarie 1924 şi să le prezinte tribunalului competent în această chestiune.
Referitor la dispozițiile statutare propriu-zise ale clubului, cele 41 de articole1 ne oferă suficiente indicii privind modul de organizare; primirea, drepturile și obligațiile membrilor; organele de conducere ale clubului, rolul și atribuțiile acestora etc. Scopul declarat al clubului era „răspândirea ramurei educaţiunilor corpului, aranjarea mathsurilor de footbal şi atletică”, culorile clubului fiind albastru deschis şi galben.
Chiar dacă nu am identificat alte documente care să ateste înfiinţarea şi funcţionarea Clubului Atletic din Zalău, considerăm că este necesar să îl aducem în atenţia contemporanilor, ca fiind o primă încercare de înfiinţare a unui club sportiv în oraşul Zalău imediat după Marea Unire din 1918. Redăm mai jos textul integral al documentului redactat în limba română.

STATUTELE CLUBULUI ATLETIC DIN ZĂLAU(Z.A.C.)2

1. Adresa clubului: Clubul Atletic Zălau / Z.A.C./ sediul: Zălau.
Limba oficioasă: română şi maghiară.
Scopul clubului.
2. Răspândirea ramurei educaţiunilor corpului, aranjarea mathsurilor de football şi atletică.
Culoarea clubului.
Albastru deschis şi galben.
Averea.
3. a. Averea clubului alcătuesc: Taxele de membru şi de înscrieri, cari sume sunt plătite de membrii ordinari, protector şi membrii fondatori.
b. Dăruiri şi tradiţiuni.
Membrii.
4. Membrii clubului: Membrii de onoare, membrii fundatori, protectori şi membri ordinari.
Membrii de onoare.
5. Membrii de onoare sunt aceia, pe cari îl va alege adunarea generală pentru că au muncit mult în dezvoltarea clubului.
Membrii fundatori.
6. Membrii fundatori sunt acei cari în casa clubului deodată şi pe totdeauna au plătit suma de 300 lei.
Membrii protectori.
7. Membrii protectori sunt acei, cari se angajează pe 3 ani că ei vor fi membrii, care angajare se înoiază tot pe atât timp, dacă înaintea timpului de căndinţă cu 3 luni repăşirea nu şi-a raportat-o secretariatului. Taxă de înscriere nu plătesc, taxa de membru pe un an 50 lei, care sumă trebue plătită înainte, în rate de câte 3 luni.
Membrii ordinari.
8. Membrii ordinari poate să fie ori care persoană, pe care 2 membrii din club o recomandă de primit. Taxa de înscriere e 10 lei. Taxa de membru pe lună e 5 lei. Membrul e datorit a înştiinţa în scris conducătoria, despre hotărîrea de repăsire înainte de repăsirea cu 2 săptămâni, în caz contrar se considera ca membru ordinar până atunci, până când repăsirea nu s-a făcut conform regulamentului.
Primirea membrilor.
9. Primirea membrilor, se întâmplă prin o declaraţiune subscrisă cu mână proprie, care serveşte chiar pentru scopul de intrare în club pe imprimatul care serveşte pentru scopul acesta, e necesar recomandarea a cel puţin 2 membrii.
Declaraţiunile de intrare întocmite se vor prezenta secretariatului care după aceasta numele presentaţilor cuprins într-o listă o expune în edificiul clubului până la ţinerea adunarei ordinară a comisiunei.
Presentaţi vor fi avizaţi în scris de cătră secretar, atât despre primire, cât şi despre respingere, hotărîrile aduse în chestia primirii membrului se pot apela la adunarea generală ordinară.
Primirea ulterioară şi taxele de membru.
10. Numele membrilor, cari sunt încă în restanţă cu taxele de membru sau de înscriere de pe 3 luni, se trimit prin comitet la procurorul clubului, pentru procedura mai departe.
11. Referitor la pretensiunile clubului e competent judecătoria aleasă liber de cătră club, la care fiecare membru se va supune.
Dreptul membrilor.
12. 1. Fiecare membru a clubului poate beneficia de localul clubului şi de toate favoarele ei.
2. Membrii ordinari pot lua cuvânt la adunarea generală, au dreptul de votat, pot să propună, pot să aleagă şi pot fi aleşi.
Obligaţiunea membrilor.
13. 1. Fiecare membru e obligat a vărsa în casa clubului, la primire taxa de înscriere şi lunar taxa de membru, fără provocare.
2. Obligaţiunea se socoteşte de la 1-a lunei în care membrul acela a câştigat dreptul de a fi membru.
3. Fiecare membru se supune statutelor clubului şi a hotărârilor aduse mai târziu.
4. Obligaţiunea de membru este continuativă până la încetarea reglementară, şi plătirea taxei de membru este obligator fără întrerupere, pe tot timpul şi în orice împrejurări.
Încetarea de a fi membru.
14. Încetarea de a fi membru afară de reposare poate să o cauzeze, încă repăsirea, eschiderea, ştergerea şi desorganizarea clubului.
a. Dacă membrul repaşit este amploiat sau membru de comitet/ în cauză de repasire sau pentru alte cauze/ postul vacant o înlocuieşte provizor cineva dintre membrii al comitetului. Postul acestor amploiaţi îl va ocupa unul dintre membrii din comitet. Postul acestor amploiaţi provizori ţine numai până la proxima adunare generală.
b. Eschiderea se întîmplă în prezenţa alor 2/3 parte a membrilor de comitet prin vot secret şi mai multe cuvinte, ori pentru a fi în conflict cu onoarea, ori pentru purtarea conturbătoare sau imorală cu ascultarea respectivului membru, a pronunţa apelul în contra hotărîrei comitetului, trebuie insinuat înaintea adunarei generale cu 8 zile după comitet, în scris la secretar.
Până la deciziunea finală a adunării generale resp. rămâne membrul clubului, dar încetează toate drepturile până la deciziunea adunării generale şi eventual se va dispenza din funcţiune.
c. Individul eschis taxa plătită de el, de primire sau de membru nu o poate pretinde îndărăt, dacă e membru ordinar eschiderea trebuie anunţată comitetului clubului.
d. Cu toate că din partea comitetului a fost înainte provocat, nu corespunde obligaţiunei de membru, după 3 luni se poate şterge şi pentru încasarea taxelor de membru se dă la procurorul clubului.
15. Afacerile clubului o conduc:
1. Adunarea generală.
2. Comitetul.
3. Comisia de supraveghere.
4. Administratorii departamentelor singuratice.
5. Amploiaţii3.
Adunarea generală.
16. Este adunare generală ordinară şi extraordinară. Adunarea generală se ţine în prima ¼ a anului calendaristic şi locul unde va fi ţinut, timpul şi programul, se va comunica cel puţin cu 14 zile anterior prin invitare.
Adunarea generală extraordinară trebuie ţinută:
La hotărîrea comitetului.
La cererea în scris a ½ parte a membrilor ordinari, cu însemnarea a programului.
Secretariatul este obligat a publica în curs de 3 zile pe tabla oficioasă a clubului, primirea în program a propunerilor însemnate înainte cu 8 zile de adunarea generală.
17. În sfera de activitate a adunării generale se ţine:
1. Alegerea amploiaţilor, a membrilor comitetului, a membrilor de onoare şi a comisiunei de supraveghere.
2. Statorirea preliminariului propus de comitet şi examinat de comisiunea de supraveghere, aprobarea contului anual şi predarea dispensărei.
3. Cu hotărîre asupra acelor propuneri, a membrilor ordinari, cari au fost însemnaţi secretariului cu 8 zile înainte de adunarea generală şi au fost înfise la ordinea de zi.
4. Rezolvarea hotărîrilor comitetului, cari sunt apelate înaintea adunarei generale.
5. Modificarea statutelor, la care e necesar votarea cel puţin a 2/3 parte a membrilor prezenţi.
18. Adunarea generală numai atunci poate aduce deciziuni, dacă sunt de faţă cel puţin 2/3 parte a membrilor ordinari şi numai pe acele obiecte, cari s-au publicat conf. 16.c. Dacă trebuie hotărît asupra desorganisărei clubului, atunci e necesar votarea a 2/3 parte a membrilor.
19. 1. Deciziunile, de regulă se aduc prin stare sus şi prin majoritatea voturilor. Votarea secretă se dispune de către secretar, la cererea în scris cel puţin alor 20 membrii. În caz de a avea voturi egale decide rezultatul votării din nou.
2. Alegerea a amploiaţilor, a membrilor de comitet şi a comisiunei de supraveghere se întîmplă întotdeauna prin votare secretă.
3. Comisiunea pentru culegerea voturilor, care constă din cel puţin 3 membrii, îi designează preşedintele, tot aşa 2 membrii pentru verificarea procesului verbal adus despre adunarea generală. Procesul verbal se va subscrie şi de preşedinte şi de secretar.
4. Conferinţa curge după rândul obiectelor semnate pe ordinea de zi. Poate lua cuvânt fiecare membru având dreptul la vot, dar numai după rândul insinuărei şi la un obiect cel mult de 2 ori. Propunătorul are dreptul la cuvânt de încheiere.
Comitetul.
20. Comitetul pentru conducerea afacerilor clubului constă:
1. Din amploiaţi.
2. Din 8 membrii ordinari de comitet.
Membrii de amploiaţi şi a comitetului nu pot fi numai locali. Pe amploiaţi şi pe membrii comitetului, o alege adunarea generală pe timp de 1 an. Membrii comitetului şi amploiaţii după timp de 1 an se pot alege din nou.
21. Şedinţele ordinare a comitetului se ţin în duminica prima a fiecărei lună.
Şedinţele extraordinare se convoacă după necesitate, sau după rugarea act în scris alor 5 membrii de comitet. Despre convocarea şedinţelor comitetului se îngrijeşte preşedintele.
22. Comitetul e capabil de a lua o resoluţiune, dacă dintre membrii de comitet sunt prezenţi cel puţin 10. Comitetul aduce hotărârile prin majoritatea voturilor.
23. Membrul de comitet care rămâne fără motiv de la şedinţe de 3 ori după olaltă, se ia în considerare ca dimisionat. Comitetul dă seama anual adunarei generale despre funcţiune.
24. Comitetul face procesuri verbale despre adunările sale, pe care proces o certifică 2 membrii a comitetului cari au fost prezenţi la şedinţă şi au fost din partea preşedintelui anterior denumiţi.
25. Se ţin în sfera de activitate a comitetului:
1. Adunarea generală şi propunerile cari se vor înainta adunarei contul de încheere anuală controlat de adunare preliminariul pe anul viitor şi pregătirea modificărilor statutelor.
2. Controlarea funcţiunei amploiaţilor.
3. Statorirea direcţiei activitatei şi a funcţiunei clubului.
4. Regularea şi plăsmuirea conf. statutelor, a regulelor, sarcina afacerilor şi de casă.
5. Conceperea a regulelor de casă, hotărârilor adunărei generale, a programelor lucrărilor, administrarea a averei clubului.
6. Dirigează şi controlează funcţionarea comisiunilor susnumite.
7. Aranjarea cetirilor şi a seratelor.
8. A-i da autorizaţie preşedintelui la mandatarea sumelor cari trec peste 500 lei.
9. Aducerea deciziunei la eschidere.
10. Aducerea deciziunilor în toate lucrurile urgente.
Comisiunea de supraveghere.
26. Comisiunea de supraveghere consta din 6 membrii, pe cari comitetul dintre acei membrii de comitet îl alege pe 1 an, cari sunt permanent în Zalau.
Comisiunea de supraveghere alege preşedinte şi secretar din sânul său. Se ţine de sfera de activitate a comisiunei de supraveghere: aprobarea şi examinarea preliminarelor şi a conturilor casei.
27. Sfera de activitate a departamentelor. Departamentele dintre amploiaţi cu preşedintele girant, cu 2 secretari, cari din oficiu stând în fruntea departamentului ales liber pe 1 an cu conlucrarea unui administrator, dirigează chestiunile, cari se ţin în sfera de activitate a secţiunei. Departamentul este obligat a raporta în scris lunar, funcţiunea, comitetului înăuntrul asprului şedinţei ordinare a comitetului.
Raportarea aceasta trebue verificat şi îngrijit în archiva.
28. Amploiaţii clubului sunt: Preşedinte de onoare, preşedinte, subpreşedinte girant, prim secretar, secretar, avocat, doi notari, 1 casier şi 3 controlori.
În cazul când oarecare amploiaţi face greutăţi în mai mult timp sau demisionează, în locul vacant de amploiaţi pun un amploiat suplinitor pe care îl candidează comitetul.
Dacă între amploiaţii cari sunt aleşi pe un an în cursul timpului devine unu sau mai multe posturi vacante, posturile acestea se vor întregi, ori la adunarea ordinară, ori la aceia extraordinară valabilitatea alegerilor între timp ține numai până la proxima alegere generală.
Dacă oarecare membru a amploiaţilor nu execută îndatoririile preluate, în cazul prim trebue făcut atent prin comitet şi dacă nici după aceasta nu îşi vede de ocupaţiune, se dispenzează din ocupaţiune, prin comitet.
Preşedintele de onoare.
29. Preşedinţii de onoare a clubului sunt acești pe cari îl va alege clubul de asemenea.
Postu lor e onorar.
Preşedintele.
30. Preşedintele reprezintă clubul în legăturile externe, înaintea judecătoriilor şi înaintea cluburilor străine, grijeşte, convoacă şi conduce adunările generale şi şedinţele comitetului. Grijeşte despre aceia ca statutele şi programa lucrărilor, să se ţină în toate privinţele. Designează membrii cari verifică procesurile verbale şi comisiunea de culegere a voturilor. El subscrie contra semnarea secretariatului corespondenţa întâmplată în tot felul în numele clubului rugările şi representanţiunile etc.
Preia şi înainta la locul destinaţiunei prin carta de înmanuare, banii cari secţie pe seama clubului, expediţiunile de valoare şi epistoalele recomandate. El este prim îngrijitoriul averei clubului şi are dreptul de a vizita oricând casa. Îngrijeşte de cheia sigilată a doua a casei.
Mandatează în baza vidimarei a amploiaţilor competente plătirile universale cari găsesc acoperire în preliminariul anual, mai departe sumele până la 1000 lei cari cad afară de cadrul preliminarului, pe lângă aprobarea ulterioară a comitetului pentru sumele cari trec peste 1000 lei trebue mijlocit aprobarea anterioară a comitetului. Pentru sumele până la 1000 lei cari sunt acoperite în preliminari nu este necesar aderarea comitetului.
Subpreşedinte.
31. Subpreşedintele ales din partea adunarei generală este suplinitorul preşedintelui. Conduce cu responsabilitate pe acei afaceri cari se ţin în sfera de activitate a președintelui. În cazul că lipsesc amândoi în toate o înlocuieşte primsecretarul.
Procuror.
32. Procurorul e reprezentantul juridic al clubului.
Medic.
33. Medicul este supraveghetorul starei sanitare. Dă ajutorul prim la accidentele eventuale întâmplate cu ocaziunile matsurilor.
Primsecretar/secretar.
34. Primsecretariul prevede toate treburile administrative a clubului. Conduce pe lângă răspundere afacerile clubului şi se îngrijeşte despre conducerea corectă a procesurilor verbale aduse despre adunările generale şi şedinţele comitetului, şi de altcum atenţiunei şi îngrijirei sale trebuesc ca să se întindă în toate chestiile cari ating clubul.
El desface şi cadeta pe drumul resolvirei necesare actelor cari sosesc pe numele clubului.
E răspunzător pentru înregistrarea punctuală, pentru ţinerea în evidenţă a membrilor şi pentru ţinerea în rând a archivei. Contra însemnează pe pachete sau pe scrisori subsecretar preşedintelui, cari sunt adresate către persoane sau autorităţi străine. Avizurile simple sau scrisorile neesenţiale şi singur o poate subscrie, chiar şi scrisorile adresate comisiunilor sau membrii or comisiunei.
Posedă cu dreptul de a ordina peste toţi amploiaţi afară de preşedinte şi subpreşedinte la cari luând în vedere direcţiunea funcţionarei trebue să le dea îndrumări. Ţine în evidenţă şi îngrijeşte averea clubului, grijeşte de cutia circulară a milelor.
Peste personalul servitor ordonează prima oară primsecretarul el însemnelează lucruri fiecărui cari în treburi personale sau oficioase sunt adresate către primsecretar.
Secretarul este înlocuitorul primsecretarului, el isprăveşte administraţia clubului.
Notar.
35. Notarul conduce procesurile verbale a adunărilor generale şi a şedinţelor comitetului, dă o mână de ajutor la lucrurile de secretar în cazuri urgente.
Casier.
36. Casierul administrează pe lângă răspundere deplină banii clubului, subscrie şi înregistrează chitanţele despre taxele plătite de membrii, conduce registre despre intrate şi eşite şi este obligat a le arăta la şedinţele ordinare a comitetului. Tablourile lunare de casă provăzute cu vidimarea4 preşedintelui şi a controlorului, mai departe catalogul de primirea şi a membrilor cari sunt în restanţă de pe 3 luni cu taxele de membru. Este obligat a reprezenta contul de un complet vidimat de către preşedinte şi controlor cu cel târziu 15 zile înainte de adunarea generală ordinară. Plătiri nu poate executa numai pe mandat şi conturi pregătite conf. regulelor şi ordinelor afacerilor. În general este obligat a se acomoda hotărârilor comitetului.
Controlor.
37. Controlorul controlează pe casier în administraţia casei, supraveghează inducerea punctuală a intratelor şi eşitelor, conducere corectă a cărţilor aceste, controlează chitanţele despre taxele de primire şi de membru, mandatarea preşedintelui şi vidimează conspecturile lunare de casă.
Magazioner.
38. Magazionerul efectuează afacerile de econom a magaziei şi se îngrijeşte despre ţinerea în bună stare a averei clubului mobile din localul clubului și de alte rezerve. Conduce inventariul despre toate obiectele câştigate şi e îndatorat a da socoteală comitetului despre variațiunile întâmpinate în acestea.
Responsabilitatea amploiaţilor.
39. Amploiaţii pentru proceduri sunt responsabili şi cu excepţia procurorului clubului, care raportul său şi-l înaintează la fiecare ¼ a anului, sunt obligaţi a face raport în fiecare şedinţă ordinară a comitetului.
Suspendare.
40. La caz, dacă clubul, scopul şi procedura fixată în statutul prezent respectiv activitatea nu o va ţinea şi întrucât cu funcţionarea mai departe ar periclita interesele statului sau a membriilor săi, aceasta guvernul regal iar amânare o poate suspenda. Faţă de rezultatul cercetărei ce se va ordona după suspendare îl pot desorganiza clubul definitiv sau îl obligă pentru ţinerea cea mai strictă a statutelor pe lângă desorganizarea ei.
Preschimarea statutelor.
41. Toate hotărârile aduse de către adunarea generală, cari pertractează modificarea statutelor sau a desorganizărei clubului şi în cazul din urmă măsurile referitoare la averea clubului sunt a se înainta Ministerului Interne Român. Adunarea generală care decide desorganizarea clubului este împuternicită a preda averea clubului pentru un scop statorit anterior de adunarea generală. În cazul acesta membrii nu pot avea pretensiuni pentru parte din avere.
S-a primit în adunarea generală a clubului Atletic Zalau ţinută la 3 septembrie 1922 şi s-a ordonat înaintarea spre aprobare la Ministerul de Interne.
Zalau, la 5 septembrie 1922.

Note:
1. În document art. 33 apare din eroare de două ori.
2. Serviciul Judeţean Sălaj al Arhivelor Naţionale – fond Prefectura judeţului Sălaj, Administrative, dos. 353/1923.
3. Amploiát, -ă, amploiați, -te, s. m. și f. (Înv.) Funcționar [Pr.: -plo-iat.- Var.: amploaiat, -ă s. m. și f.] – Din fr. employé.
4. Vidimare tr. [prin fr. vidimer, der. LAT termenul cancelleresco. Vidimus „am văzut”] (I vìdimo etc.), burocr. – [face valabilă prin aplicarea unei semnături, o ștampilă, o viză etc:. Aprobă un document] ≈ de brand, validare.
Daniel-Victor Săbăceag

(articol publicat în revista “Caiete Silvane”)

One Thought to “Statutele Clubului Atletic din Zalău – 1922”

  1. Anonim

    LASA SPORTUL SI SPUNE-NE CARE-I TREABA CU ARHIVA ARMATURII?

Leave a Comment