Sporting Zalău, la capăt de drum după doar doi ani de la înfiinţare

Înfiinţată în vara anului 2017, Sporting Zalău anunţa că doreşte să reprezinte Sălajul în Liga a III-a într-un viitor apropiat. Intenţia conducerii era de a se înscrie direct în Liga a IV-a încă din primul an de la înfiinţare, însă, cum AJF Sălaj nu a putut accepta o astfel de doleanţă, noua echipă a Zalăului s-a văzut nevoită să înceapă aventura din ultimul eşalon. Obiectivul era promovarea în Liga a IV-a, dar rezultatele înregistrate în timpul campionatului nu i-au permis echipei conduse de Alin Pop să se claseze pe primul loc, fiind nevoită să continue în Liga a V-a în sezonul 2018 – 2019.

În această vară, Sporting Zalău a promovat în Liga a IV-a, dar, surpriză, conducerea a anunţat zilele trecute într-un comunicat pe o pagină de socializare că echipa se desfiinţează.

Motivul luării acestei decizii de oficialii clubului este faptul că SCM Zalău, club înfiinţat în acest an în cadrul Primăriei Zalău, a preluat drepturile de participare în Liga a III-a de la Unirea Mirşid, formaţie ce a promovat în acest eşalon în vara acestui an.

Sporting Zalău a susţinut jocurile de pe teren propriu pe Stadionul Municipal, unde va evolua şi SCM Zalău, iar odată cu promovarea în Liga a IV-a, se aştepta o susţinere financiară din partea Primăriei, lucru aproape imposibil dat fiind faptul că instituţia condusă de Ionel Ciunt a aprobat deja 350.000 de lei pentru SCM Zalău.

“Prima fază a proiectului nostru a fost îndeplinit în această vară, prin promovarea în Liga a IV-a, după ce am dominat în întregime Seria Vest din Liga a V-a.  Totodată, spre bucuria și satisfacția sălăjenilor, județul nostru are și o echipă în Liga a III-a, după ce Unirea Mirșid a promovat și a cedat dreptul de participare în cel de-al treilea eșalon fotbalistic nou-înființatei SCM Zalău! Astfel, considerăm îndeplinit obiectivul nostru principal, acela ca Sălajul să aibă echipă la Liga a III-a, chiar dacă acesta nu a fost reușit de Sporting Zalău. Dorim să felicităm echipa Unirea Mirșid pentru sezonul excelent pe care l-au avut și pentru că au reușit să treacă de jocul de baraj. Drumul echipei Sporting Zalău pe meleagurile fotbalului județean se încheie astfel după doar două sezoane. Au fost doi ani frumoși, în care am legat prietenii ce vor dăinui pe viață, doi ani în care am trecut împreună prin multe momente plăcute și doi ani în care ne-am bucurat împreună la fiecare gol înscris și la fiecare victorie”, este o parte din comunicatul postat de Sporting Zalău.

În aceste condiţii, rămâne de văzut câte echipe se vor înscrie în noua ediţie a Ligii a IV-a de fotbal, mai ales că sezonul 2018 – 2019 s-a încheiat cu 12 echipe.

Unirea Mirşid, care a promovat în Liga a III-a, îşi va relua activitatea din Liga a V-a, iar pe lângă Sporting Zalău, care s-a desfiinţat, se pare că nici Luceafărul Bălan nu are intenţii de a se înscrie în eşalonul patru.

 

 

3 Thoughts to “Sporting Zalău, la capăt de drum după doar doi ani de la înfiinţare”

  1. Anonim

    goie si alin pop se muta la cascaval, la scm, asta-i transparenta la ionel ciunt zis piticu porno.

  2. Anonim

    macar cineva din familia rolnic sa faca parte din stafful scm daca flore pop n-are loc

  3. Anonim

    După ce au desființat pe FC Zalău acuma sau retras ei au gândit ca ce repede pot ei promova în liga 3 dar sau înșelat amarnic și cu scm Zalău daca nu vroia mirsid sa promoveze acuma Zalău nu avea echipa în liga 3

Leave a Comment