Şimleuanul Liviu Antal, trei goluri pentru FC Vaslui în cantonamentul din Austria

magazinsalajean 12 iulie 2012 0
Şimleuanul Liviu Antal, trei goluri pentru FC Vaslui în cantonamentul din Austria

Transferat în această vară la de la Oţelul Galaţi la FC Vaslui, după ce devenise campion naţional cu gruparea gălăţeană, fotbalistul şimleuan Liviu Antal îşi va încheia azi stagiul de pregătire din Austria cu echipa moldavă, urmând să fie prezent în acest weekend la Şimleu Silvaniei. Mijlocaşul de bandă ne-a povestit că acomodarea la FV Vaslui a fost rapidă şi uşoară, având în vedere că îi cunoştea dinainte pe majoritatea jucătorilor. “M-am acomodat foarte bine datărită grupului pe care l-am întâlnit la echipă. M-am integrat foarte bine, pentru că pe o mare parte dintre colegi îi ştiam dinainte. Îmi place la Vaslui şi mă bucur că am venit tot la o echipă care va juca în cupele europene. Cred că o să am multe de învăţat în perioada cât voi sta la Vaslui”, ne-a declarat Liviu Antal.

La scurt timp după ce Antal a ajuns la gruparea moldavă, antrenorul Augusto Inacio a demisionat, locul său pe banca tehnică fiind luat de Marius Şumudică, acesta fiind secondat de Edi Iordănescu. “Cu domnul Şumudică nu am mai lucrat până acum, dar mi se pare un antrenor care ştie să se apropie de jucători, să vorbească cu ei şi să le fie alături. Are antrenamente frumoase atât cu mingea, cât şi antrenamente fizice. Cu el ca antrenor, sper să câştigăm cât mai multe meciuri în toate competiţiile în care vom fi angrenaţi”.
FC Vaslui va debuta în noul sezon în deplasare, în faţa celor de la Rapid, după care va primi vizita Petrolului, echipă la care s-a transferat în această vară un alt fotbalist sălăjean, Vlad Morar.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »