Seiko Zalău, noul club de karate din municipiu

După mai bine de zece ani petrecuţi la CS Terra Kid Zalău, perioadă în care a devenit multiplu campion naţional, european şi mondial, antrenorul de karate tradiţional, Călin Marincaş, a decis să-şi înfiinţeze propriul club, care va purta denumirea de Seiko Zalău.
Marincaş ne-a dezvăluit că noul său club este afiliat deja la Federaţia Română de Karate Tradiţional, prima competiţie la care va participa fiind programată chiar la finele acestei săptămâni, la Oradea.
„Este o cupă la care participă cluburile din zona Ardealului, iar accentul se pune pe sportivii începători”, a precizat Călin Marincaş.
Cât despre înfiinţarea propriului său club de karate, Marincaş nu a dorit să declare decât că, „având în vedere experienţa şi rezultatele pe care le-am obţinut în carieră, cred că era momentul să-mi înfiinţez propriul club”.
Antrenorul zălăuan de arte marţiale inteţionează să înfiinţeze în cadrul clubului şi alte secţii în viitor pe lângă cea de karate tradiţional.
O parte dintre sportivii care au activat la Terra Kid Zalău s-au transferat la noul club de karate din municipiu, ceilalţi urmând să-şi continue activitatea la primul club, cel mai probabil sub îndrumarea sportivei Iulia Cliţan, fiica preşedintelui Remus Cliţan.
Înainte de a concura pentru Terra Kid Zalău, Călin Marincaş a activat la Voinţa Cluj, Budo Kurai Hunedoara şi Favorit Zalău.

Leave a Comment