Seară „neagră” pentru voleiul sălăjean

Cele două reprezentante ale Sălajului în Divizia A1 la volei masculin nu au obţinut niciun punct în partidele susţinute miercuri seara, în cadrul etapei a VI-a.

Volei Municipal Zalău s-a „înecat” la malul mării, pierzând cu 0 – 3 partida cu echipa campioană, CVM Tomis Constanţa. În primul set, zălăuanii au avut o prestaţie ştearsă, reuşind să acumuleze doar 15 puncte. Datele problemei nu s-au schimbat foarte mult în al doilea parţial, constănţenii impunându-se la 17. Ultimul act a fost ceva mai disputat, dar Tomisul s-a aflat, şi de această dată, la conducere pe tot parcursul setului, iar în final a câştigat cu 25 – 22.
Phoenix Şimleu Silvaniei a cedat în patru seturi, 1 – 3, pe terenul Unirii Dej. Dacă actul de debut a fost câştigat de o manieră categorică, 25 – 14, de gazde, în setul doi, şimleuanii au controlat ostilităţile până spre final, când dejenii au egalat la 23. Demoralizaţi, jucătorii pregătiţi de Mircea Abraham nu au reuşit să revină, iar gazdele s-au impus cu 25 – 23.
Parţialul trei i-a revenit echipei şimleuane, care s-a impus în prelungiri, cu scorul de 30 – 28, iar în prima parte a setului patru a avut o evoluţie la fel de bună, conducând cu 16 – 10 la cel de-al doilea time-out tehnic. Pe final, au început, din nou, greşelile, iar Dejul a reuşit să revină şi să se impună la 21.
În etapa următoare, programată sâmbătă, Phoenix Şimleu Silvaniei va sta, iar Volei Municipal Zalău va primi vizita celor de la Arcada Galaţi.

One Thought to “Seară „neagră” pentru voleiul sălăjean”

  1. Anonim

    pate le mai suplimenteaza consiliul local cu inca 1000 000 lei bugetul,poate si revin!!!!!

Leave a Comment