Se vede finala

Volei Municipal Zalău a câştigat primele două jocuri din semifinalele Diviziei A1 cu Arcada Galaţi şi mai are nevoie de un singur succes pentru a se califica în finala campionatului

Cele două eşecuri suferite de Volei Municipal Zalău în sezonul regulat împotriva formaţiei Arcada Galaţi, au fost uitate rapid de voleibaliştii vicecampioanei. Echipa zălăuană a câştigat primele două jocuri din cadrul semifinalei Diviziei A1 şi mai are nevoie de o singură victorie pentru a accede în finala campionatului.
3 – 1 în favoarea zălăuanilor a fost scorul în primele două meciuri din semifinală, disputate sâmbătă şi duminică, în Sala Sporturilor din Zalău. Jocul de duminică a fost, însă, mai disputat decât cel de sâmbătă seara, vicecampioana câştigând la diferenţă mică de puncte toate cele trei seturi. Oaspeţii s-au impus, însă, la 17, în parţialul secund.
Zălăuanii au început mai bine jocul şi au intrat cu 8 – 4 la prima întrerupere tehnică, după un as reuşit de centrul Gheorghiţă. Diferenţa a crescut după câteva blocaje reuşite de Mihalcea, dar oaspeţii au revenit în partea a doua şi au egalat scorul la 15, după ce Zalăul a condus cu 13 – 7. S-a mers „cap la cap” până la 21, după care Volei Municipal s-a desprins decisiv cu Bala la serviciu, câştigând cu 25 – 22.
Actul secund a fost al oaspeţilor. Zălăuanii au început cu o serie de atacuri greşite, iar gălăţenii s-au desprins la 4 – 1, moment în care bulgarul Stoev a solicitat întreruperea jocului. În partea a doua, nu a mai funcţionat nici blocajul, iar Arcada s-a îndreptat către o victorie sigură, 25 – 17.
Zălăuanii şi-au dat seama că un pas greşit pe teren propriu în faţa gălăţenilor i-ar putea costa ratarea calificării în finala campionatului, astfel că în seturile trei şi patru au revenit la evoluţia bună din actul de debut. Oaspeţii au ţinut aproape în ambele seturi, au fost momente când au egalat situaţia pe tabelă, dar echipa din Zalău a jucat mai bine în finalurile de set. 25 – 23 a fost scorul în actul trei, iar în setul patru, diferenţa a fost de trei puncte, 25 – 22, după o serie bună la blocaj a centrului Mihalcea.
„Meciurile din semifinală sunt diferite faţă de cele din sezonul regulat. Noi ne-am pregătit bine pentru aceste jocuri. Ne-am concentrat bine în ambele partide şi sunt fericit că am obţinut aceste victorii. Este o fază cu jocuri dificile. Trebuie să ne antrenăm mai mult şi fizic, pentru a pregăti foarte bine jocurile care urmează. Va fi foarte dificil să câştigăm un meci la Galaţi, dar cu siguranţă avem puterea de a obţine acest lucru”, a declarat căpitanul Zalăului, Leonardo Dal Bosco.
„Orice echipă este de bătut în acest sezon. De altfel, noi am câştigat în faţa fiecărei echipe. Am dovedit şi astăzi (duminică), mai multă putere de luptă decât adversara noastră, care este o echipă extrem de puternică, în faţa căreia este greu să joci. Avem 2 – 0 în această semifinală, dar, cred că este departe de a fi jucată la modul cum se prezintă Arcada Galaţi”, a precizat şi libero-ul Adrian Feher.
„Volei Municipal Zalău şi Arcada Galaţi sunt două echipe valoroase, iar meciurile au fost echilibrate. Micile detalii şi greşelile individuale ale jucătorilor noştri au făcut diferenţa. Cu siguranţă că avem puterea de a duce semifinala în meciul cu numărul cinci, dar, va trebuie să fim mult mai concentraţi la mingile uşoare”, a afirmat, de cealaltă parte, antrenorul secund al Galaţiului, Marian Apostu.
Meciurile trei şi patru din cadrul semifinalei sunt programate în 4 şi 5 aprilie, la Galaţi, iar dacă scorul va fi egal după cele două partide, meciul decisiv se va juca la Zalău, în data de 13 aprilie.
În cealaltă semifinală, Universitatea Craiova conduce cu scorul de 2 – 0 la general Ştiinţa Explorări Baia Mare.
Volei Municipal Zalău: Marin Lescov, Ciprian Matei, Mihai Gheorghiţă, Răzvan Mihalcea, Marian Bala, Leonardo Dal Bosco şi Adrian Feher – libero. Au mai evoluat: Mihai Tarţa şi Răzvan Olteanu. Antrenori: Stoyan Stoev (principal) şi Bogdan Nicolae (secund)
Arcada Galaţi: Filip Despotovscki, Viktor Sysoev, Silviu Şuşon, Mario Cersemba, Ivan Marguez, Caio de Pra Provenzano şi Liviu Cristudor – libero. Au mai evoluat: Şerban Paşcan şi Mihai Dumitrache. Antrenori: Nicu Harabagiu (principal) şi Marian Apostu (secund)

Leave a Comment