Se putea si mai bine

Magazin Salajean 6 octombrie 2009 0

Se putea si mai bine

Desi a terminat pe primul loc turneul de la Zalau, evolutia echipei Remat a fost una sub asteptari

Clubul Sportiv Remat Zalau a organizat la finalul saptamanii trecute un turneu international de volei, la care au mai fost prezente Steaua Rosie Belgrad, VCM Piatra Neamt si Stiinta Baia Mare. In prima zi a turneului, voleibalistii antrenati de Dragan Djordevic si Aurel Vlaicu au dispus cu scorul de 3 – 1 de VCM Piatra Neamt, dupa ce tabela arata egalitate dupa primele doua seturi. Sambata a urmat duelul cu sarbii de la Steaua Rosie Belgrad, in care Remat a cedat la limita, scor 3 – 2, dupa ce a condus cu 2 – 1. A urmat ultima disputa, cu Stiinta Baia Mare, in fata careia zalauanii s-au impus cu scorul de 3 – 0. Desi a terminat pe prima pozitie la finalul turneului, evolutia echipei zalauane a fost destul de modesta, lucru recunoscut si de secundul Aurel Vlaicu. Au fost doua victorii in fata echipei romanesti si o infrangere in fata unei echipei din Serbia. In meciul cu sarbii s-a jucat spectaculos, chiar daca s-a pierdut. Asteptam o imbunatatire in jocul echipei. Speram ca lumea sa vina sambata la meci in numar cat mai mare, pentru a vedea un volei de calitate, a declarat Aurel Vlaicu. In partida de sambata, care este si prima din noul sezon al Diviziei A1, CS Remat Zalau va primi vizita echipei CSMU Craiova, formatie la care evolueaza zalauanul Adrian Briscan.

Rezultatele complete: CS Remat Zalau – VCM Piatra Neamt 3 – 1, Steaua Rosie Belgrad – Stiinta Baia Mare 3 – 0, VCM Piatra Neamt – Stiinta Baia Mare 3 – 0, CS Remat Zalau – Steaua Rosie Belgrad 2 – 3, VCM Piatra Neamt – Steaua Rosie Belgrad 3 – 0, CS Remat Zalau – Stiinta Baia Mare 3 – 0.

Clasament:

1. CS Remat Zalau 3 2 1 8 – 4 5p

2. VCM Piatra Neamt 3 2 1 7 – 3 5p

3. Steaua Rosie Belgrad 3 2 1 6 – 5 5p

4. Stiinta Baia Mare 3 0 3 0 – 9 3p

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »