Sălăjenii Nicolae Goarnă şi Alin Gâmbuluţ, pe podium la un concurs de off road desfăşurat în Munţii Apuseni

Peste 40 de echipaje au fost prezente la cea de-a VI-a ediţie a concursului de off road „Cupa Toamnă în Apuseni”, desfăşurat la finalul săptămânii trecute, în Munţii Apuseni. Printre participanţi s-au numărat şi sălăjenii Nicolae Goarnă şi Alin Gâmbuluţ, cei care s-au aflat pentru prima dată la startul unui astfel de eveniment.
Ambii au participat în trecut la diferite acţiuni caritabile organizate de Asociaţia CERT Transilvania, din care fac parte, dar nu au participat la niciun concurs de off road. Voluntarii care alcătuiesc CERT Transilvania, aflaţi la bordul unor maşini 4×4, special echipate, ajung în fiecare an la familiile izolate din Munţii Apuseni, dar şi din alte zone. La începutul acestui an, aceştia au ajuns şi la cei peste 100 de copii din Complexul de Servicii Sociale Jibou.
La „Cupa Toamnă în Apuseni”, zălăuanul Nicolae Goarnă şi jibouanul Alin Gâmbuluţ au luat startul la clasa standard, parcurgând un traseu de 43 de kilometri, iar cea mai mare parte a traseului a fost extrem de dificilă, concurenţii folosind troliul din dotarea maşinilor pentru a putea trece prin pădure. Ploaia a făcut şi mai palpitantă aventura iubitorilor de offroad, dar cei doi sălăjeni s-au descurcat foarte bine, ocupând la finalul locul trei din 43 de echipaje.
„I-am construit lui Nicu Goarnă o maşină la comandă pentru acţiunile noastre caritabile, dar, la un moment dat şi-a dorit să participe şi la un concurs de offroad. Am ales să mergem împreună la „Cupa Toamnei”, Nicu în calitate de pilot, iar eu, în cea de copilot. A fost ceva greu de descris în cuvinte, nebunie în toată regula. Este un rezultat extraordinar pentru noi, având în vedere că din 43 de echipaje, doar noi am fost la prima participare. Maşina noastră este de plimbare, dar are „muşchi” de concurs”, a afirmat jibouanul Alin Gâmbuluţ, care construieşte maşini la comandă, unele dintre ele chiar unicate.
Cei doi sălăjeni clasaţi pe locul trei la final au avut nevoie de peste trei ore pentru a parcurge cei 43 de kilometri.
La startul concursului s-au mai aflat piloţi din Bucureşti, Cluj, Alba, Timiş, Maramureş, Arad şi Piteşti.

Leave a Comment