S-au bătut singuri

Magazin Salajean 20 iunie 2011 0

S-au bătut singuri

Deşi antrenorul echipei CS Barcău Nuşfalău, Adrian Damian, părea foarte încrezător în şansele calificării echipei sale în grupele principale ale Campionatului Naţionale de juniori A1, formaţia de pe malul Barcăului a pierdut primul duel cu Olimpia Gherla. Manşa tur a avut loc joi după-amiaza, la Nuşfalău, la meci fiind prezenţi şi preşedintele organizaţiei PDL Sălaj, Lucian Bode şi prefectul judeţului Bihor, Gavrilă Ghile.

După două reprize total diferite, gruparea sălăjeană a cedat cu scorul de 2 – 0, ambele goluri fiind marcate în partea secundă a întâlnirii.

Repriza întâi a fost dominată însă de la un capăt la altul de Barcău Nuşfalău, care a avut de câteva ori şansa de a deschide scorul. Cea mai frumoasă fază a primei părţi s-a consumat în minutul 43, când Nuşfalăul a trimis de două ori mingea în bară, prin Daniel Gut şi Cristian Lontea.

După 11 minute de la reluare, Nuşfalăul a avut din nou şansa de a deschide scorul, însă Cristian Nagy a ratat incredibil, din doi metri.

Introdus în teren în minutul 57, jucătorul Olimpiei, Iuliuţ Bocoş, a reuşit să deschidă scorul în minutul 65, după ce a trecut de doi fundaşi adverşi şi a trimis balonul la colţul lung din şapte metri. Tot el a fost cel care a închis tabela, în minutul 82, după ce a scăpat singur cu portarul blidar şi a trimis balonul în plasă pe lângă acesta. Nu pot să-mi explic ce s-a întâmplat cu ei. Le-am spus înainte de meci că trebuie să jucăm până la capăt indiferent de cine marchează primul. Eu îi cunosc foarte bine şi s-a văzut că nu au jucat la capacitatea maximă. Nu au fost în stare să practice jocul pe care l-au practicat în campionat. Totuşi, rămân optimist, chiar dacă am pierdut cu 2 – 0 pentru că eu ştiu ce pot aceşti jucători. Sper să înţeleagă că au procedat greşit şi au mimat fotbalul, iar duminică să facă un joc bun la Gherla, a declarat Adrian Damian.

Manşa retur dintre Olimpia Gherla şi CS Barcău Nuşfalău a avut loc ieri, de la ora 17:30. Echipa câştigătoare în urma celor două manşe se califică în grupele principale ale Campionatului Naţional de juniori A1.

CS Barcău Nuşfalău: Mihai Blidar – Josza Szabolcs, Nagy Cristian (min. 56, Alin Todoran), Codruţ Ardelean, Cristian Lontea, Cătălin Anghel, Budai Istvan, Daniel Gut, Boska Arnold, Lazăr Zoltan (min. 80, Radu Mate), Ionuţ Hosu. Antrenori: Adrian Damian şi Ciprian Grecu.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »