România se pregăteşte la Zalău pentru Campionatul European din Cehia

Magazin Salajean 17 iunie 2011 0

România se pregăteşte la Zalău pentru Campionatul European din Cehia

Echipa naţională de junioare a României se află, începând de luni, într-un stagiu de pregătire în oraşul de la poalele Meseşului. Handbalistele conduse de selecţionerul Popa Seviştean se vor pregăti la Zalău până miercuri, când vor pleca spre Cehia, unde vor participa la Campionatul European.

Înainte de a începe pregătirea la Zalău, naţionala de junioare a ţării noastre a susţinut două jocuri de verificare împotriva Ungariei, ambele pierdute de tricolorele mici. Primul s-a încheiat cu scorul de 28 – 25, iar în al doilea duel rezultatul final a fost 35 – 31.

Cele două selecţionate vor susţine azi şi mâine alte două amicale, chiar în Sala Sporturilor din Zalău. Partida de azi este programată la ora 17, iar cea de mâine, la ora 11.

La Campionatul European din Cehia, România va face parte din Grupa B, alături de Danemarca, Cehia şi Portugalia.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »