Revolta pe sintetic

Magazin Salajean 10 octombrie 2007 0

Nu este vorba de celebrul roman de aventuri, cu revolta marinarilor. Cert este ca, la sfarsitul saptamanii, doua branduri din Zalau s-au infruntat intr-un meci de fotbal pe un sintetic zalauan. Actorii principali – cei care jucau, adica mimau fotbalul, s-au duelat ca in filmul cu cele sapte pacate, aducand pe teren toata gama de lovituri si injuraturi de pe maidanele Salajului. Mai mult, arbitrii au fost depasiti de faze, regretand ca au fost delegati pentru acest meci, cu acceptul lor. Unul dintre patronii echipelor combatante, om de onoare si cu bun simt, s-a mirat de acest comportament, mai ales ca a fost unul dintre intemeietorii competitiei. Nu este pentru prima data cand se depaseste limita, iar cei interesati trateaza cu duhul blandetii asemenea iesiri. A gresi este uman, dar a persevera in greseala este cu totul altceva. Apelul disperat de a trage semnalul SOS asupra degradarii unor competitii sportive a fost tras mai demult. Urmeaza ca cei care tin la valorile sportive si morale ale acestui tip de fotbal sa se sesizeze si sa taie in carne vie. Altfel, vom avea parte de competitii trucate cu actori care-si refuleaza frustrarile pe micul gazon.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »