Retrospectiva sportiva 2009 (III)

Magazin Salajean 15 ianuarie 2010 0

Retrospectiva sportiva 2009 (III)Iulie

Handbalistele (junioare III) de la CSS Zalau termina pe pozitia a IV-a turneul final din cadrul Campionatului National. Fundasul echipei FC Zalau, Vlad Negrean, a suferit o accidentare la glezna piciorului stang, la ultimul antrenament dinaintea vacantei, motiv pentru care este nevoit sa-si amane proba la disciplina sport, la examenul de bacalaureat. Interul stanga Daniela Crap semneaza un contract cu Universitatea Jolidon Cluj, infirmand astfel toate zvonurile privind revenirea acesteia la HC Zalau.

Viitorul Zalau participa pentru a patra oara la Cupa Fragaria. 6 iulie – Gheorghe Tadici suna adunarea in vederea pregatirii noului sezon din Liga Nationala. Cu doua infrangeri, un egal si o victorie, campioana judetului Salaj la minifotbal, Simoda Marisa, este eliminata inca din faza grupelor la turneul final din cadrul Campionatului National. Salajul are in premiera un arbitru in lotul A, Paul Unimatan fiind inclus in lotul arbitrilor care vor oficia in Liga I. Voleibalistul salajean Marius Mascovits a devenit pentru a doua oara consecutiv campion national la minivolei.

Evolutie modesta pentru atleta Paula Todoran la Campionatele Mondiale Universitare de la Belgrad, doar locul 12. Data de 13 iulie este una cu noroc pentru FC Silvania. In urma unei discutii intre primarul Simleului, Septimiu Turcas, si investitorii echipei, acestia stabilesc ca echipa simleuana sa inceapa pregatirea pentru noul sezon, fiindca va avea sustinere pentru a putea evolua in Liga a II-a. HC Zalau efectueaza un stagiu de pregatire la malul marii. Fostul portar al Viitorului, Cristi Man, devine campion national cu grupa de juniori C de la LPS Banatul Timisoara. Rezultat de exceptie pentru tenismena Andrada Vincze, care devine campioana europeana cu echipa nationala de junioare.

FC Zalau se califica in faza a doua a Cupei Romaniei, dupa ce invinge cu scorul de 7 – 2, in deplasare, Rapid Jibou. Dacian Nastai este instalat oficial antrenorul echipei FC Silvania Simleu Silvaniei. FC Silvania il transfera pe portarul Emil Stef, care a evoluat ultima data la Logrones (Spania). Dupa ce a evoluat un retur de campionat la FC Silvania, Flaviu Breaz ajunge sa dea probe de joc la FC Zalau, dar, in cele din urma, nu ramane nici la clubul zalauan. Directia Judeteana pentru Sport organizeaza, in premiera, competitii de streetball de Zilele Zalaului. FC Zalau castiga cu scorul de 2 – 1 meciul cu FC Bihor II si obtine calificarea in faza a III-a a Cupei Romaniei.

August

FC Silvania transfera un brazilian. Edvan Correia Edson do Nascimento semneaza un contract pe o perioada de un an cu gruparea de la poalele Magurii. HC Zalau castiga primul amical al verii, 33 – 30 cu Tomis Constanta. Chiar daca si-a propus sa castige medalia de aur, pugilistul zalauan, Adrian Poputea, este medaliat in cele din urma doar cu bronz. George Guset stabileste record personal in proba de aruncare a greutatii, la Campionatele Nationale. Jibouanul Aurel Tarziu devine, in premiera, campion national la radioamatorism. Atletul Dan Mirsidan, alearga, in premiera, la un Campionat Balcanic.

FC Zalau se califica in faza a IV-a a Cupei Romaniei, dupa ce invinge pe teren propriu, cu scorul de 1 – 0 de Bihorul Beius. HC Zalau organizeaza o noua editiei a Cupei de Vara, turneu de verificare la finalul caruia ocupa pozitia secunda. CS Remat Zalau isi aduce preparator fizic din Serbia, Dejan Gheroteivic. Debut pentru FC Silvania in Liga a II-a, 0 – 0 pe teren propriu, cu Drobeta Turnu Severin. HC Zalau participa la al doilea turneu de pregatire al verii, Memorialul Tiberiu Rusu. Atleta de la CSS Zalau, Ioan Dan, este medaliata cu bronz la Campionatul National, in proba de 5.000 de metri plat, in timp ce Razvan Pop, sportiv legitimat la LPS Avram Iancu Zalau, este medaliat cu argint in proba de 3.000 de metri obstacole.

Dupa o pauza de 20 de ani, echipa de oina din Dragu, Drum Nou Dragu participa la o competitie rezervata seniorilor. Juniorul FC Silvaniei, Ciprian Brata, este convocat la lotul national. FC Silvania, peste asteptari la Mioveni, termina la egalitate, scor 1 – 1, meciul cu Dacia din localitate. Debut cu stangul pentru FC Zalau in noul sezon, 2 – 2, pe teren propriu cu Gaz Metan II Medias. CS Viitorul Zalau organizeaza faza a V-a a cupei care-i poarta numele. HC Zalau o transfera la echipa pe Crina Ailincai, pivotul echipei nationale de tineret. Se implinesc 62 de ani de oina in Voivodeni, evenimentul fiind sarbatorit prin organizarea celei de-a III-a editii a Cupei Zorile Voivodeni. Duel salajean in Cupa Romaniei.

FC Zalau – FC Silvania 1 – 0, meci contand pentru faza a IV-a. FC Silvania renunta la trei jucatori: George Cotut, Nicolae Mihoc si Bogdan Belcin. CS Remat isi aduce ridicator din Brazilia, Adriano Lamb. FC Silvania detroneaza liderul sub Magura, 3 – 0 cu CSM Ramnicu Valcea. FC Zalau aduce primele puncte din deplasare. Castiga cu scorul de 2 – 1 la CSM Sebes.

Septembrie

Echipa de senioare de la CSM Zalau este medaliata cu aur la Campionatul National de semimaraton. HC Zalau renunta la portarul Luiza Mreana si jucatoarea Andreea Tamas. Eveniment motociclistic la Simleu Silvaniei. Asociatia de Motociclisti Meses Moto Club Zalau organizeaza MMC Bikers Party. CS Remat Zalau incepe meciurile de verificare, dupa care efectueaza un stagiu de pregatire in Serbia. Se implinesc 30 de ani de handbal de performanta in Salaj. FC Zalau invinge, pe teren propriu, liderul la zi, 1 – 0 cu Gloria II Bistrita. FC Silvania se intoarce fara niciun punct de la Jiul Petrosani, dupa ce pierde cu scorul de 4 – 2.

Debut fara probleme in noul sezon pentru HC Zalau, care invinge pe teren propriu cu scorul de 32 – 20 Universitatea Resita. Trei achizitii pe ultima suta de metri la FC Silvania: Dan Vascan, Alexandru Barbulovici si Ionut Suteu. Stop joc in Cupa Romaniei pentru FC Zalau. Gruparea de la poalele Mesesului pierde cu scorul de 3 – 1, pe teren propriu, duelul din faza a V-a cu FC Bihor. UTA Arad castiga cu scorul de 1 – 0 la Simleu, printr-un penalty inventat de valceanul Eugen Rosu.

HC Zalau are o evolutie modesta la Galati si pierde cu scorul de 27 – 25 meciul cu echipa locala, Otelul. FC Zalau este invinsa la limita, in deplasare, scor 1 – 0 la Bihorul Beius. Remat Zalau castiga turneul de verificare, Cupa Explorari, de la Baia Mare.

Pe Stadionul Magura incep lucrarile la tribuna oficiala. Din cauza unei clauze contractuale, Ionut Suteu nu are voie sa evolueze impotriva fostei echipei, U Cluj. HC Zalau face spectacol pe teren propriu, in meciul cu Tomis Constanta, scor final 27 – 22. FC Silvania pierde duelul din deplasare cu scorul de 4 – 1, in fata echipei Universitatea Cluj. Ploaie de goluri pe Municipalul zalauan. FC Zalau – Unirea Ungheni 5 – 3.

Intalnire de marca la LPS Avram Iancu Zalau, atleta de origine zalauana, Cristina Casandra este invitata la o intalnire cu elevii liceului si cu fostii profesori. Karateka de la CS Terra Zalau, Calin Marincas, urca de doua ori pe podium la Cupa Romaniei. Karateka de la CS Vidalis Zalau, Cristian Boldut, obtine gradul de sensei. Victorie la limita pentru FC Silvania, scor 1 – 0 pe teren propriu cu Ariesul Turda. Remiza cu gust amar pentru FC Zalau. Echipa antrenata de Marius Pasca termina doar la egalitate, scor 2 – 2 meciul din deplasare cu Unirea Dej, dupa ce a condus cu 2 – 0.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »