Resuscitati

Magazin Salajean 29 martie 2010 0

Resuscitati

Desi a avut un inceput dezamagitor de meci, trecandu-si in cont prima ocazie abia in minutul 24, FC Zalau a castigat la o diferenta de doua goluri partida din etapa a XXI-a

FC Zalau – Bihorul Beius 2 – 0 (1 – 0)

Au marcat: Cristian Chis (min. 28), Cosmin Cosma (min. 67)

Cartonase galbene: Silviu Crisan (min. 43), Gabriel Craciun (min. 78), respectiv Vlad Silaghi (min. 25), Highed Norbert (min. 88)

FC Zalau: Claudiu Chis – Silviu Crisan, Vasile Jula, Cosmin Cosma (cpt), Razvan Nicorici, Ionut Podina, Gabriel Craciun, Cristian Chis, Gigi Gorga, Andrei Balan, Marian Ignat. Au mai evoluat: Mihai Bode, Maior Istvan, Iacob si Mosincat. Antrenori: Calin Pop (principal), Cristi Oros (secund)

Bihorul Beius: Andrei Lazea – Vlad Silaghi, Gheorghe Taut, Razvan Cobarzan, Andrei Serb, Florin Popa, Nicolae Mihoc, Marius Morar, Daniel Toma, Madalin Trip, Paul Luca. Au mai evoluat: Paul Alexandru, Andrei Agiurgeoae, Highed Norbert si Dumitru Borza. Antrenor principal: Kovacs Rudolf.

FC Zalau si-a trecut vineri in cont a doua victorie din returul Ligii a III-a de fotbal, chiar daca, evolutia echipei nu a fost una foarte stralucita. Zalauanii au avut un inceput mai ezitant de meci, dandu-le oaspetilor posibilitatea sa treaca de doua ori pe langa deschiderea scorului. Din fericire pentru ei, portarul Chis, care ar putea fi considerat chiar omul meciului, a avut de fiecare data interventii salvatoare.

Prima ocazie a oaspetilor a avut loc in minutul opt. Ex-simleuanul Mihoc patrunde usor pe flancul stang, suteaza la coltul lung, dar Chis respinge balonul in corner. Tot Mihoc rateaza si cea de-a doua ocazie, din pozitie mult mai favorabila. Acesta il deposedeaza pe Jula la 35 de metri de poarta zalauana, scapa singur cu Chis, patrunde in careu, incercand sa treaca pe langa el, dar goalkeeperul zalauan are o interventie de zile mari si respringe balonul in corner.

Prima ocazie a zalauanilor are loc abia in minutul 24. Jula executa lung, in careu, o lovitura libera de pe partea dreapta, portarul Lazea respinge gresit pana la Balan, insa lovitura de cap a acestuia este reprinsa in corner, de pe linia portii, de Mihoc. Aflat la primul sau meci ca titular in Liga a III-a, zalauanul Cristian Chis marcheaza pentru 1 – 0 in minutul 28, reluand cu latul in plasa, din sapte metri, centrarea lui Podina, de pe partea dreapta. Acelasi Chis patrunde pe flancul stang in minutul 32, paseaza in centru pentru Ignat, insa, acesta din urma suteaza slab din marginea careului, fara probleme pentru portarul advers. Portarul Claudiu Chis are o noua interventie de exceptie in minutul 47, cand reuseste sa respinga cu piciorul sutul lui Agiurgeoae, din numai opt metri, dupa o pasa primita de la Luca. Luca si Agiurgeoae sunt protagonistii unei noi faze, in minutul 49, ultimul trimitand putin pe langa poarta din interiorul careului.

In minutul 58, Balan primeste in centru o pasa scurta de la Podina, incearca un sut de la distanta, dar balonul trece putin pe langa vinclu. Replica oaspetilor vine cinci minute mai tarziu, prin acelasi Agiurgeoae, insa sutul sau din interiorul careului este retinut de portarul Chis. FC Zalau isi majoreaza avantajul in minutul 67, dintr-o faza fixa. Nicorici executa o lovitura de colt de pe partea satnga, fundasul Cosma, venit in careu, se inalta perfect si trimite cu capul in plasa din sase metri. Pana la final a mai avut loc o singura ocazie notabila, aceasta apartinandu-le oaspetilor. In minutul 69, Agiurgeoae scapa singur cu portarul Chis, insa scorul de pe tabela ramane neschimbat.

Calin Pop, antrenor FC Zalau: Nu s-a vazut ca avem juniori in teren

La conferinta de presa de la finalul meciului, tehnicianul zalauanilor, Calin Pop, s-a aratat multumit de evolutia intregii echipe, insa a tinut sa laude, in special, jocul celor doi juniori, Claudiu Chis si Razvan Nicorici. Fotbalul se joaca pe goluri. Ei (n.r. Bihorul Beius) au avut la 0

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »