Remiza in extremis

Magazin Salajean 12 ianuarie 2009 0

Remiza in extremis

Dupa ce a condus aproape pe toata durata meciului, avand la un moment dat chiar un avans de patru goluri, HC Zalau a obtinut ieri doar o remiza, Adriana Holhos inscriind golul egalizator dintr-o aruncare directa, in ultima secunda a meciului

HC Zalau – HC Dunarea Braila 22 – 22 (13 – 10)

Punctele din acest meci sunt extrem de importante pentru noi, avea sa declare managerul Gheorghe Tadici inaintea meciului de ieri, cand HC Zalau a primit vizita ocupantei locului cinci, HC Dunarea Braila. Din pacate, HC Zalau a obtinut doar un punct din aceasta intalnire, dupa ce la pauza a avut un avans de trei goluri (13 – 10), iar in minutul 35 a condus chiar cu patru goluri (16 – 12). Echipa zalauana nu a mai dat acelasi randament, si, pe final de meci, jucatoarele pregatite de Tadici au ratat de cateva ori chiar din situatii de om la om. Insa, asupra rezultatului final si-a pus amprenta si prestatia celor doi arbitri (Starc si Stefan), care, in minutul 55 al meciului nu au acordat sapte metri la un fault in careu asupra Alinei Czeczi, chiar daca aceasta nu s-a mai putut ridica cateva momente de la sol, iar, pe contraatac, oaspetele au inscris pentru 21 – 22. In prima parte a meciului, brailencele s-au aflat in avantaj doar de doua ori, in minutul 17 (6 – 7) si in minutul 21 (8 – 9). In repriza secunda, HC Zalau nu a putut fi depasita pe tabela decat in minutul 55, cand oasptele au inscris pe contraatac, dupa acel fault la Alina Czeczi. Cu interi care inscriu unul sau doua goluri de la noua metri pe meci, cu extreme care nu pot inscrie din situatii de om la om si cu jucatoare care rateaza lovituri de la sapte metri nu ai cum sa castigi un meci, a declarat managerul Gheorghe Tadici, care nu a ezitat sa acuze maniera de arbitraj a cuplului Starc – Stefan. Ne asumam greselile pentru acest rezultat, dar am luat in prima repriza patru goluri din pasi, iar golul lor din minutul 55 a fost inscris intr-un mod fraudulos si a viciat rezultatul final. La faza in care Czeczi a fost faultata, arbitrii trebuiau sa acorde lovitura de la sapte metri si doua minute eliminare pentru jucatoarea din Braila. Desi nu se va rezolva mare lucru, voi face un raport catre federatie. Trebuie tinut cont insa si de lotul echipei din Braila, care are in compenenta jucatoare robuste, dar si pe golgetera campionatului, a mai afirmat Tadici. Pentru HC Zalau, cele mai multe goluri au fost inscrise de Adriana Holos (10), urmata de Mihaela Ivan (6), Florina Turcas (3), Dana Babeanu (2) si Alina Czeczi (1). De celalata parte, cele mai multe reusite i-au apartinut jucatoarei Manuela Radulescu (7). In urmatoarea etapa, care va avea loc la finele acestei saptamani, HC Zalau va intalni in deplasare Tomis Constanta.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »