Rematul a castigat turneul de la Zalau

Magazin Salajean 21 septembrie 2010 0

Rematul a castigat turneul de la ZalauCu trei victorii din tot atatea meciuri disputate, CS Remat Zalau a castigat fara probleme turneul pe care l-a organizat la finele saptamanii trecute, in Sala Sporturilor din Zalau, Cupa Remat. Pe langa formatia zalauana au mai fost prezente: Stiinta Explorari Baia Mare, Dinamo Bucuresti si campioana Slovaciei, VK Chemes Humenne. Editia din acest an a debutat cu partida dintre Remat Zalau si Explorari Baia Mare, meci castigat de formatia zalauana cu scorul de 3 – 0. Primul set a fost cel mai disputat, castigatoarea stabilindu-se in prelungiri. In aceeasi zi, Dinamo a pierdut la limita duelul cu formatia slovaca, Chemes Humenne. In cea de-a doua zi, sambata, voleibalistii antrenati de Radovan Gacic si Ovidiu Macarie au intalnit campioana Slovaciei, de care au dispus, fara probleme, cu scorul de 3 – 0. In celalalt meci al zilei, Dinamo a castigat in tie-break duelul cu formatia baimareana. Duminica au avut loc meciurie dintre Explorari Baia Mare si Chemes Humenne, incheiat cu scorul de 3 – 1 in favoarea slovacilor, dupa care a urmat intalnirea dintre Remat si Dinamo, incheiata cu scorul de 3 – 1 pentru zalauani.

Rezultatele complete ale turneului:

Remat Zalau – Stiinta Explorari Baia Mare

3-0 (28-26, 25-20, 25-17); Dinamo Bucuresti – VK Chemes Humenne 2-3 (20-25, 26-24, 25-17, 20-25, 11-15; Remat Zalau – VK Chemes Humenne 3-0 (25-20, 25-14, 25-22; Dinamo Bucuresti – Stiinta Explorari Baia Mare 3-2 (25-20, 27-25, 21-25, 20-25, 23-21); Remat Zalau – Dinamo Bucuresti 3-1 (25-18, 25-20, 23-25, 25-13); Stiinta Explorari Baia Mare – VK Chemes Humenne 1-3 (25-16, 23-25, 16-25, 18-25).

Adrian Feher s-a accidentat la genunchiul drept

In partida de sambata, pe care Rematul a sustinut-o in compania celor de la Chemenes Humenne, libero-ul campioanei Romaniei, Adrian Feher a suferit o accidentare la genunchiul piciorului drept. In setul trei al meciului, la scorul de 21 – 20 pentru Zalau, Feher a recuperat o minge de langa masa comentatorului, insa cu pretul unei accidentari. Chiar daca, in prima faza, toata lumea s-a speriat, crezand ca este vorba despre o accidentare grava, diagnosticul dat duminica dimineata, de medicul unei clinici particulare din Cluj-Napoca a fost inflamarea ligamentelor colaterale. Voleibalistul va face o recuperare in aceasta saptamana, urmand ca de saptamana viitoare sa reinceapa antrenamentele.

La turneu in Slovenia

Campioana Romaniei s-a deplasat ieri dimineata spre Slovenia, unde va participa incepand de maine la un nou turneu de pregatire, ultimul dinaintea inceperii campionatului, la care vor mai fi prezente: ACH Volley Bled (campioana Sloveniei si participanta in Liga Campionilor), Salonit Anhovo Kanal (formatie ce a terminat pe locul doi in editia trecuta a campionatului Sloveniei si participanta in Cupa CEV) si nationala Canadei. Primul meci va avea loc in compania celor de la Salonit, dupa care, joi, va urma duelul cu nationala Canadei, iar vineri, ultimul meci, in compania campioanei Sloveniei.

Saptamana aceasta se pun in vanzare abonamentele

Clubul Sportiv Remat Zalau va pune in vanzare incepand din aceasta saptamana atat abonamentele pentru campionatul intern, cat si cele pentru Liga Campionilor. Pretul unui abonament pentru tot sezonul 2010 – 2011 in Divizia A1 este de 100 lei, in timp ce un abonament la meciurile de pe teren propriu din Champions League costa 80 de lei. Insa, cei care isi vor cumpara abonament in campionatul intern, vor avea o reducere de 20 de lei la cel din Liga Campionilor, aceasta insemnand ca ambele abonamente vor costa 160 de lei.

Pretul unui bilet la meciurile din Divizia A1 va fi de 7 lei, in timp ce intrarea la meciurile din Liga Campionilor va fi 20 de lei.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »