Remat Zalău vrea primul punct în Ligă

Marius Morar 14 noiembrie 2012 0
Remat Zalău vrea primul punct în Ligă

Arago de Sete – Remat Zalău – joi, ora 21:30 (ora României), Sala Sporturilor “Pierre de Coubertin” din Montpellier

Învinsă cu 0 – 3 în primele două partide, campioana României, Remat Zalău, speră să obţină măcar un punct pe terenul formaţiei franceze Arago de Sete, echipă situată pe locul doi în prima ligă franceză. Arago de Sete este la prima participare în Liga Campionilor, dar are nouă prezenţe în Cupa CEV şi una în Cupa Challenge. “Arago de Sete este echipa cu care ne putem bate de la egal la egal. A început bine campionatul în Franţa, dar în Ligă nu a câştigat decât un set. Cunoaştem calităţile echipei adverse şi, chiar de aceea, vom încerca să ne bazăm cât mai mult pe jocul nostru. Vom încerca să facem un joc cât mai bun şi să obţinem cât mai mult de la acest meci”, a declarat antrenorul Rematului, Mariusz Sordyl.
Remat Zalău a pierdut în primele două etape în faţa echipelor Bre Banca Lannuti Cuneo (Italia) şi Asseco Resovia Rzeszow.
Arago de Sete: ridicători – Toniutti Benjamin, Thomas Le Vot, Donat Brice; universali – Bencz Milan, Gibaud Pierre Vincent, Mistoco Junot; centri – Sol Jean Philippe, Bauer Lukas, Tinchant Eric; extreme – Barais Frederic, Geiler Baptiste, Bonnefoy Guathier, Mrozek Raphael, Rabiller Stanislas; libero – Tille Ferdinand şi Treilles Eliott.
Remat Zalău: ridicător – Andrei Stoian; universali – Nagy Peter şi Şerban Paşcan; centri – Răzvan Mihalcea, Mihai Gheorghiţă, Fabian Birău; extreme – Robinson “Bob” Dvoranen, Silmar Antonio “Pia” de Almeida, Vlad Tebieş, Mihai Mărieş; libero – Adrian Feher. Antrenori: Mariusz Sordyl (principal), Ovidiu Macarie (secund).
Partida de joi seara va fi oficiată de portughezul Azedevo Avelino şi neamţul Jungen Andre.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »